Muzica va face valuri pe faleza Dunării de Zilele Orașului Moldova Nouă

Distracție cu program prelungit! Asta le pregătesc organizatorii locuitorilor de la malul Dunării și nu numai la mijlocul lunii august, cu ocazia sărbătorii urbane.

Interpreți de calibru vor urca pe scena din Moldova Nouă, în perioada 15-17 august, sărbătoarea orașului fiind astfel presărată cu un mozaic muzical de excepție. În acest sens, din programul dedicat marelui eveniment nu vor lipsi muzica populară românească și muzica sârbească, cum de altfel nu vor lipsi nici cele mai noi melodii lansate de cei mai îndrăgiți soliști pop.

Cea care va da startul petrecerii în orașul de la malul Dunării este nimeni alta decât Mariana Boțoacă, împreună cu formația, joi, 15 august, începând cu ora 19.00. Tot începând cu ora 19.00, ziua de vineri, 16 august, îi va aduce pe scena falezei Dunării pe: Diana Selagea, Răzvan Timiș și formația, Bebe și Adi Marinescu. Punctul culminant al serii va fi dedicat întregii comunități sârbești de pe Clisura Dunării, solistul Milan Topalovic Topalko venind special din Serbia pentru acest moment.

Weekendul va începe în forță la Moldova Nouă sâmbătă, la ora 19.00, versurile alese ale lui Rapp’Aga sau cele ale lui Patza fiind menite să trezească la viață publicul „poeziei de stradă”. Cireașa de pe tort a serii va fi servită de: băieții de la Noaptea Târziu (maeștrii parodiilor pe YouTube), Nicoleta Nucă (tânăra din Chișinău care a cunoscut succesul pe plaiurile mioritice după participarea la X Factor România), Mark Stam (cântăreț și compozitor din Republica Moldova, care și-a reluat cariera în România începând cu anul 2018) și nu în ultimul rând Antonia care nu este cunoscută doar pe plan muzical, ci și ca fiind una dintre cele mai frumoase 10 femei din lume.

Pentru că Zilele Orașului Moldova Nouă din acest an se vor desfășura la superlativ, în ultima zi de weekend, duminică, 18 august, folclorul va răsuna pe întreaga Clisură, scena de pe faleza Dunării fiind gazda unui Festival Internațional Folcloric.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/