Muzică pe străzi! Start în prima ediție a Festivalului Internațional „Orașul Jazz”

festival jazz
po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Timp de trei zile, la Lugoj se va desfășura prima ediție a Festivalului Internațional „Orașul Jazz”. Organizatorii evenimentului sunt Primăria Municipiului Lugoj, în parteneriat cu Asociația Tribul Artistic – Trib Art.

Evenimentul se va desfășura pe platoul Casei de Cultură a Sindicatelor și împrejurimile acesteia, unde vor fi amplasate: două scene, o zonă food court și o zonă de expoziție cu vânzare de produse ale artizanilor locali. Accesul în cadrul festivalului se va face începând cu ora 18:00 și va fi gratuit, cu respectarea tuturor măsurilor în vigoare referitoare la contextul pandemic SARS- COV2, aprobate de Guvernul României.

Programul va fi deschis vineri, 3 septembrie, la ora 20.00, de către formația bucureșteană New Old Sound– Alex Man (chitară), Cătălin Milea (saxofon), Adrian Flautistu (Bass), Attila Gyarfas (baterie). De la ora 21.30, vor urca pe scenă Jazzy Bit (Timișoara), în componența Teo Pop (claviaturi), Mihai Moldoveanu (bass),Sazbo Csongor Zsolt (baterie).

Sâmbătă, 4 septembrie, vor evolua: de la ora 19 Horia Făgărășanu Band (Timișoara) – Horia Făgărășanu (pian), Beatrix Imre (vocal), Ionuț Dorobanțu (chitară), Radoje Panic (chitară), Mirel Butoi (baterie); ora 20.30: Equilateral Acoustic (București) – Nicu Patoi (chitară), Florin Giuglea (bass), Cezar Popescu (baterie); ora 22.00: Mike Krstic Quartet (Belgrad) – Mike Krstic (pian), Mihailo Krstic (chitară), Johnny Bota (bass) și Puiu Minda (baterie).

1000x100 casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

Cinci formații vor cânta duminică, 5 septembrie, ziua de închidere a festivalului. De la ora 18.00, Bega Blues Band (Timișoara), în componența Lucian Nagy (suflător), Toni Kuhn (clape), Mircea Bunea (chitară), Johnny Bota (bass), Ferencz Szekeres (baterie); ora 19.00 Belgrade Jazz Connection (Serbia) – Oleg Kirilev (saxofon), Ivan Ilici (pian), David Gregici (bass), Miodrag Gino Malkovici (baterie); ora 20.00, Gyarfas Cartoon Band (Budapesta): Istvan Gyarfas (chitară), Soos Marton (bass), Cseh Balasz (baterie); ora 21.00 Gyarfy Jam (România – Ungaria): Alex Man (chitară), Istvan Gyarfas (chitară), Johnny Bota (bass), Attila Gyarfas (baterie), iar de la ora 22.00, trupa Blazzaj (Timișoara), cu Octavian Horvath (voce); Petrică Ionuțescu (trompetă), Lucian Nagy (saxofon), Vlad Faur (trombon bass), Alexandru Pascu (bass) și Valentin Potra (baterie) în componență.

jazz

versay aprilie 980x120 px banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/