Muzică clasică într-un sat din Timiș. Concertul, susținut într-o biserică salvată de voluntari

biserica ofsenita2

Într-un sat din județul Timiș va fi susținut un concert mai altfel. Este vorba de unul de muzică clasică, desfășurat în biserica din localitatea Ofsenița, care a fost pusă în siguranță cu ajutorul voluntarilor. Intrarea la eveniment este liberă.

Cea de-a patra ediție a festivalului „Eufonia – The language of music” aduce muzica clasică în mijlocul comunităților rurale din vestul țării. Astfel, în cadrul evenimentului, în această seară, de la ora 19.00, va fi susținut un concert de muzică clasică în Biserica Romano-Catolică Sf. Vendelin din localitatea Ofsenița, județul Timiș. În ultimii doi ani, Ambulanța pentru Monumente Banat, cu sprijinul voluntarilor, a intervenit pentru a pune în siguranță acest lăcaș de cult, aflat într-o stare avansată de degradare.

Acest concert reprezintă un eveniment deosebit pentru că se va desfășura în Biserica Romano-catolică Sf. Vendelin din Ofsenița, un loc care până acum câțiva ani era uitat și lăsat în paragină. Regretatul Părinte Varlaam (n.r. stareț al Mănăstirii Partoș)a  pornit demersurile pentru restaurarea acestui vechi edificiu. În acest sens, cu ajutorul Ambulanței pentru Monumente, în 2020 și 2021 s-au făcut lucrări de punere în siguranță și de conservare. Evenimentul reprezintă un vis al Părintelui Varlaam și al unei întregi comunități care își dorea transformarea acestei ruine într-un spațiu dedicat culturii, muzicii, poeziei”, au transmis organizatorii.

Programul concertului de muzică clasică de la biserica din Ofsenița, comuna Banloc, cuprinde piese de Bach, Schumann, Bartok, Kodaly sau Schulhoff, interpretate de muzicienii de excepție prezenți în cadrul festivalului: Nurit Stark din Israel la vioară, Vlad Popescu din Germania la vioară, Manuel Hofer din Germania la violă și Stephan Forck din Germania la violoncel.

Intrarea la concertul de inaugurare a acestui nou spațiu cultural este liberă.

Cea de-a patra ediție a Festivalului „Eufonia – The language of Music” face parte dintr-un traseu al proiectului Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023 numit „În căutarea luminii”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/