Cea de-a doua săptămână din această toamnă vine cu o veste îmbucurătoare pentru publicul îndrăgiților interpreți de muzică populară din Banat. Cu ocazia sărbătorii creștine – Nașterea Maicii Domnului/„Sfânta Mărie”, iubitorii muzicii de calitate vor avea ocazia să participe la un spectacol folcloric de excepție, găzduit în curtea interioară a Muzeului Banatului Montan: „Cântec în sărbătoare”.
Evenimentul cultural-artistic, programat să se desfășoare luni, 7 septembrie, începând cu ora 17.00, al cărui scop se referă atât la promovarea artiștilor, a cântecelor, a costumelor, cât și a graiului din Banat de altădată, beneficiază de sprijinul Consiliului Județean Caraș-Severin, de cel al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin, precum și de cel al Muzeului Banatului Montan Reșița.
Printre soliștii vocali și instrumentiștii care vor evolua pe scena din curtea Muzeului Banatului Montan se pot aminti:
– Denisa Ţanigoi;
– Maria Didraga;
– Giorgiana Vița;
– Dumitru Teleagă;
– Ramona Vița;
– Adrian Marinescu – saxofon sopran;
– Trăilă Domilescu – trompetă;
– Andrei Muntean – saxofon sopran;
– Mariana Risipitu – ţambal;
– Toma Tudor – fluier, saxofon;
– Costel Florea (Piţigoi) – fluier;
– Florin Risipitu – vioară;
– Marian Duțu – vioară;
– Petrică Vița – taragot.
Din cadrul spectacolului „Cântec în sărbătoare” nu va lipsi orchestra „Virtuozii Semenicului” și nici dirijorul Petrică Vița.
În atenția celor care nu vor să rateze momentul folcloric, numărul locurilor disponibile este de 100, ușa de acces nr. 1 din curtea Muzeului urmând să se închidă după ocuparea locurilor, spectatorii folosind ușa nr. 2 pentru ieșire.
Conform legislaţiei în vigoare, la intrare:
– se va măsura temperatura fiecărui viitor participant;
– se vor distribui măşti ANTI-COVID;
– se va înregistra numele şi telefonul mobil fiecărui spectator.
Tot conform legislației în vigoare vor fi așezate și scaunele din curtea interioară a Muzeului Banatului Montan.
Eveniment cu intrare gratuită!