Mutare-surpriză la ACS Poli: Cristian Daminuță a venit la ultima clasată din Liga 3!

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

ACS Poli pare un club condamnat la dispariție, însă chiar în acest context, mai are resurse să convingă oamenii de fotbal cu nume din Timișoara. După ce clubul l-a adus ca antrenor pe Silviu Bălace, alb-violeții au reușit și un transfer mai interesant: Cristian Daminuță.

Mijlocașul central timișorean a ajuns la 29 de ani și nu a reușit să aibă cariera pe care i-o preziceau mulți la finalul junioratului, când era considerat un mare talent. Mai degrabă, fotbalistul a fost o speranță care s-a stins, după următorul parcurs profesional: Poli Timişoara, Inter Milano, Modena, Dinamo Bucureşti, AC Milan, L’Aquila, FC Tiraspol, ACS Poli, Flacăra Făget, FC Viitorul, Zakho (Irak), FCM Baia Mare, Ramat haSharon (Israel), Olimpia Satu Mare şi Abano, în ligile inferioare italiene. Iarna trecută, a negociat cu ACS Poli, dar a ajuns la Millenium Giarmata, pentru care a și marcat 4 goluri. Echipa a retrogradat însă în Liga a IV-a.

Daminuță nu a avut echipă în vară, iar acum, în contextul în care vrea să-și întemeieze o familie, a ales să semneze cu ACS Poli până în iunie 2020. Echipa a strâns doar un punct în primele cinci etape din acest sezon, grație unui egal cu Fortuna Becicherecu Mic. Runda aceasta primesc vizita Flacărei Horezu.

untitled design set 970x90 px

Sursa foto: gsp.ro

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/