Muntele Mic – loc de referință pentru turismul național, cu cel mai lung telescaun din România!

Imaginea stațiunii Muntele Mic este pe cale să sufere cea mai mare schimbare din ultimii ani, este de părere unul dintre proprietarii de pensiune și pârtii de schi din stațiune, de acum zonă de interes turistic local.

Horațiu Buna spune că cea mai înaltă clădire din România, situată la 1.500 m altitudine, e foarte aproape de reabilitare și transformare. Metamorfozarea Hotelului Sebeș Muntele Mic va fi o investiție de anvergură unde poate participa oricine. Primează calitatea și evident oferta financiară.

Se va face selecție de oferte pentru absolut toate tipurile de lucrări la modul cel mai transparent. Ofertele se pot trimite la adresa de mail: muntelemicsuperski@gmail.com

Dacă acest proiect va fi realizat, vom avea un ansamblu hotelier și rezidențial cu aproximativ 400 de paturi, o zonă de servicii de aproximativ 3.000 m.p. care va cuprinde restaurante, baruri, spa, magazine, școala și tabăra de ski, închiriere și depozitare echipamente sportive, sedii ale Salvamontului, Jandarmeriei, Poliției Locale, punct medical și altele. Pârtia Borlova va fi deservită și de telescaun, nu doar de teleschi. O altă știre la fel de importantă este că avem posibilitatea de a da autorităților locale și județene cel mai lung telescaun din România pentru a cărui înlocuire cu o telegondolă există o Hotărâre de Guvern, care trebuie doar finanțată. Ne-am ocupat și am investit timp și bani în acel proiect cu ani în urmă, ne-am tocit pantofii pe la ministere, dar fiind banca la mijloc, nu s-a putut finaliza. În acest moment depinde doar de voința investitorilor și a autorităților locale să facem acest pas. Am văzut în ultimii 2 ani multe declarații ale liderilor locali și județeni legate de acest telescaun de acces. Domniile voastre, mingea este la dumneavoastră în teren, fac apel la toți politicienii, indiferent de partide, să ajute la dezvoltarea Muntelui Mic și să pună în aplicare Hotărârea de Guvern care înainte de a fi adoptată, a primit avizul tuturor ministerelor implicate.”, spune Horațiu Buna.

Beneficiarul Hotărârii de Guvern este Consiliul Local Turnu Ruieni. De astfel de hotărâri guvernamentale, cu proiecte deja finalizate, au beneficiat și zonele Straja, Transalpina, Câmpulung etc.

Avem speranța ca Muntele Mic să devină un loc de referință al turismului bănățean și național, dar pentru asta toți trebuie să punem umărul, investitorii, politicienii și cel mai important – turiștii.”, mai spune omul de afaceri Horațiu Buna.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/