Muntele Mic are nevoie de susținere. Turiști din toate zările, exprimați-vă opinia în chestionar!

muntele mic
casinoherculane by sungarden

Primăria comunei Turnu Ruieni continuă acțiunea de consultare publică a cetățenilor pentru realizarea Strategiei de Dezvoltare Locală pentru perioada 2021-2027. O atenție sporită este acordată stațiunii Muntele Mic și potențialului de dezvoltare a acesteia.

În acest context, reprezentanții autorității publice locale își propun să afle cum apreciază turiștii stațiunea, condițiile oferite, infrastructura rutieră, locurile de parcare și diversitatea posibilităților de distracție. Chestionarul este postat pe contul de Facebook al Primăriei dar și aici.

Sunt întrebări referitoare, între altele, la cât de mult contează peisajul, frumusețea, renumele stațiunii dar și calitatea pârtiilor, iarna, diversitatea serviciilor sau a acțiunilor de petrecere a timpului liber. Se punctează intențiile de viitor ale turiștilor, opțiunile referitoare la cazarea în stațiune sau în satul apropiat, Borlova și sunt solicitate sugestii pentru mai buna administrare a zonei turistice. Rezultatele obținute în urma completării chestionarelor de către cetățeni, vor sta la baza cercetării sociologice prin care se va analiza comportamentul de consum al populației din vestul țării în raport cu turismul montan, se va identifica gradul de satisfacție în raport cu experiența turistică din stațiunea Muntele Mic și vor fi identificate principalele așteptări pentru potențialii turiști ai stațiunii. Grupul de coordonare în vederea elaborării Strategiei este alcătuit din specialiști din diferite domenii de activitate, cum ar fi urbanism, sociologie, geografie, planificarea teritorială, dezvoltare turistică și științe economice.

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

La finalul campaniei de consultare publică, se acordă 10 vouchere de 100 lei pentru cumpărături ce vor fi oferite acelor persoane care completează integral chestionarul și sunt de acord să transmită numărul de telefon pentru tragerea la sorți a numerelor câștigătoare.

 

1000x100 untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/