Pirotehniștii, alarmați de muniția neexplodată

Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „SEMENIC” a făcut o descoperire importantă în momentul în care a demarat un control al teritoriului de muniție neexplodată pe raza județului Caraș-Severin.

În zona Stavila din Reșița, pirotehniștii au descoperit, la un fost depozit de fier, 7 proiectile explozive. Acestea au fost transportate și depozitate în siguranță pentru a fi distruse ulterior.

Pentru că în județul Caraș-Severin muniția neexplodată este un fenomen des întâlnit, ISU „Semenic” a hotărât să avertizeze cărășenii și să îi instruiască ce anume să facă pentru a preveni producerea de accidente în cazul în care descoperă astfel de proiectile.

Ancuța Balint, purtătorul de cuvânt al ISU „Semenic” anunță că: „Cetăţenii sunt rugaţi să respecte câteva reguli şi măsuri de siguranţă, la găsirea unor obiecte metalice ce prezintă suspiciuni de a fi elemente de muniţie neexplodată.”  În primul rând sunt rugați să sune la 112, să se îndepărteze de zona în care se află muniția și să nu se atingă în niciun fel de astfel de proiectile, dar să nu lase nici alte persoane neautorizate să se apropie.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/