UPDATE Muncă multă, bani deloc: recenzorii reşiţeni sunt supăraţi pe autorităţi

Deşi au trecut trei săptămâni de la predarea mapelor, recenzorii reşiţeni încă se întreabă când vor fi remuneraţi pentru efortul depus. Cel mai probabil, oamenii se vor vedea cu banii în portofel abia la sfârşitul lunii, însă nimeni nu ştie sigur.

Update

Banii pentru recenzori au intrat în contul Prefecturii Caraş-Severin. Astfel, oamenii îşi pot primi recompensa pentru munca depusă începând chiar de mâine, în funcţie de predarea mapelor de către recenzorii şefi şi responsabilii de circumscripţie la Direcţia Judeţeană de Statistică.

În ceea ce-i priveşte pe recenzorii din mediul rural, primele comune programate la încasarea sumelor sunt: Goruia, Lupac, Vărădia, Eftimie Murgu, Marga, Ramna, Târnova, Zăvoi, Doclin, Ciudanoviţa, Naidăş, Cărbunari, Berzasca, Ocna de Fier, Cornereva, Domaşnea, Obreja, Coronini şi Văliug.

Pentru informaţii legate de programări, recenzorii pot apela numărul de telefon 0255 – 212.750, de luni până vineri, între orele 9:00 şi 15:00.

Recensãmântul populaţiei şi locuinţelor îi ţine pe cei aproape 350 de recenzori reşiţeni cu buzunarele goale. Deşi la nivel naţional s-au retras cu sutele când au aflat că vor fi plătiţi doar cu 50 de lei pe zi, la care se aplică impozitul de 16 la sută, CAS-ul şi alte contribuţii, mulţi au văzut în cei 500-600 de lei o sumă bunicică. Asta mai ales pentru că majoritatea recenzorilor au fost studenţi, pensionari sau persoane fără un loc de muncă, în căutare de un venit în plus. „Eu sunt student şi m-am gândit că e o ocazie bună să câştig nişte bani de buzunar. Sper doar să-i primim cât mai repede. Nici nu ştim unde să întrebăm pentru că recenzorilor şefi le-au fost luate telefoanele pe care le-au folosit în timpul recensământului”, a declarat Alex Tamaş (foto).

Dacă înainte de începerea recensământului au fost anunţaţi că-şi vor primi banii în cel mai scurt timp, la trei săptămâni după ce şi-au încheiat activitatea, recenzorii încă mai aşteaptă. „Nu ne-a spus nimeni când vom intra în posesia banilor de la recensământ. Am tot auzit zvonuri, dar până acum nu ştim nimic sigur. Asta e, mai aşteptăm”, a spus Lavinia Both, şomeră.

Nemulţumiţi şi de haosul creat în jurul CNP-urilor, motiv pentru care au făcut aceeaşi muncă de două ori, răbdarea recenzorilor e pe sfârşite. „Am fost nevoită să mă întorc la mai mult de o treime din persoanele deja recenzate când s-a anunţat că declararea CNP-ului e totuşi obligatorie. După ce am muncit zece zile de dimineaţa până seara pentru că nu toţi oamenii erau acasă la aceeaşi oră, iar la final încă trei zile am încheiat situaţiile, acum stăm şi aşteptăm. Ni s-a spus că în cel mai scurt timp vom fi plătiţi şi au trecut deja trei săptămâni. Eu sper să primim banii măcar până de sărbători”, s-a arătat indignată şi Laura Gall, masterandă.

Contactată de Express de Banat, Paula Neamţu, reprezentantul Prefecturii Caraş-Severin, a declarat că până acum nici un recenzor nu a fost plătit, dar cu siguranţă veştile bune vor veni la sfârşitul lunii.

 

 

 

Comments

  1. Laura says:

    E bine ca isi indreapta cineva atentia asupra acestui subiect. Poate asa se vor misca lucrurile mai repede. Proasta organizare! Si inainte, si in timpul recensamantului, si dupa.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/