Administrația lugojeană se chinuie de patru ani să finalizeze o lucrare demarată în Tapia. S-a blocat, ca țiganul la mal, la ultima uliță.
De aproape patru ani se chinuie Primăria Lugoj să finalizeze asfaltarea a patru ulițe la Tapia și un drum de legătură cu fostul sat Armădia. În total, vreo 5 kilometri. Bună, rea, 90% din lucrare a fost terminată, doar că edilii s-au blocat acum pe o străduță de nici 500 de metri. „E trist ce se întâmplă. De trei săptămâni nu am avut apă, ca să nu mai punem și noroiul care ne trece peste glezne.”, ne-a spus un sătean. Lucrătorii Meridian 22 au trebuit să relocheze circuitul rețelei de apă, deoarece drumul fiind îngust, la săpăturile pentru întărirea părții carosabile utilajele loveau practic în fosta rețea. Fără a beneficia de vreun suport financiar din partea edililor locali, angajații societății de apă-canal din Lugoj au intervenit acolo și au rezolvat problemele, așa că în prezent cei care locuiesc pe acea arteră așteaptă intervenția utilajelor pentru a realiza terasamentul necesar și apoi asfaltările.
La primăvară
Vremea permite efectuarea ultimei părți din această investiție, însă, chiar dacă au fost și peste 15 grade cu plus, de strada respectivă nu s-a mai apropiat nimeni. La Tapia investiția viza asfaltarea drumului către Armădia, construirea de rigole și podețe la intrările în gospodării și asfaltarea a patru străzi. Termenul de finalizare a tuturor lucrărilor trebuia să fie 2019, însă licitația pentru ultima etapă a avut loc abia prin septembrie anul trecut, iar lucrările au fost reluate în octombrie. De atunci și până în prezent s-a mai reușit asfaltarea unei alte ulițe. Întreaga investiție se ridică la aproximativ trei milioane de lei.