Grupurile de acțiune locală sunt tot mai prezente în peisajul comunităților din România, acestea fiind de fapt parteneriate de tipul public-privat între autorități de la nivel local, societăți comerciale și organizații neguvernamentale.
Se vorbește mult despre rolul pe care îl au și felul în care se pot implica pentru sprijinirea dezvoltării așezărilor. Practic, Comisia Europeană lucrează pe proiecte pentru comunități doar prin aceste organisme alcătuite asemenea unor ONG-uri cu personalitate juridică locală. Cum s-ar spune, GAL-urile sunt „responsabile” cu orientarea finanțării europene către cele mai arzătoare probleme cu care se confruntă comunitățile locale.
De aici derivă nevoia de cooptare în GAL și a orașului Moldova Nouă. Președintele Asociației „Dunărea”, Corneliu Martin, spune că „Moldova Nouă, primul și singurul oraș de la intrarea Dunării în țară, cu o istorie demnă de Clisura Carașului, merită măreția unui oraș dunărean. Prins între două GAL-uri, GAL Clisura Dunării și GAL Călugăra, orașul nu a reușit să intre în aceste structuri din cauza raportului urban/rural al populației din teritoriu. Condiția esențială este ca numărul populației rurale să fie dublul celei din mediul urban. Ceea ce aici nu este real”.
În aceste condiții, Asociația „Dunărea” Moldova Nouă va propune formarea „GAL Mudava” pe teritoriul actual al orașului Moldova Nouă și se speră ca, odată încheiată această procedură tehnică privind înregistrarea juridică, noul GAL local să poată participa la următoarea sesiune de finanțare 2022-2023.
„Cu sprijinul UAT Moldova Nouă, al mediului de afaceri și al ONG-urilor, după discutarea strategiei de dezvoltare pe termen lung, orașul dunărean va căpăta cu adevărat strălucirea unei stele «Dunărea».”, mai spune Corneliu Martin. Se intenționează accesarea de fonduri în primul rând pentru promovarea turistică a orașului, dar și pentru activități de petrecere a timpului liber în zona Clisurii Dunării.