Administrația locală a încheiat un parteneriat cu Fundația Kinderzukunft Rudolf-Walther, filiala Timișoara.
Primăria Anina a semnat un contract de sponsorizare cu filiala timișoareană, prin care au fost oferite 1.500 de pachete cadou copiilor din grădiniţele şi şcolile din oraș. Săptămâna viitoare, primarul Gheorghe Românu le va oferi elevilor pachetele de Crăciun.
„Este un gest frumos în prag de sărbătoare de care se vor bucura cu siguranță copiii din oraș”, a spus Marian Meșinschi, purtătorul de cuvânt al administrației publice locale.