Weekendul trecut, comuna condusă de edilul Mirco Ilie Lechici a fost pentru al șaptelea an consecutiv gazda festivalului de colinde: „Datini și obiceiuri de Crăciun”.
Săptămâna trecută, sâmbătă, 14 decembrie, un număr de 20 de instituții de învățământ din Caraș-Severin și-au dat întâlnire în comuna Răcășdia, acolo unde cei peste 300 de elevi au avut grijă să ducă mai departe tradiția colindelor în prag de sărbători, anul acesta evenimentul „Datini și obiceiuri de Crăciun” ajungând la cea de-a șaptea ediție.
De la mic la mare, îmbrăcați în straie populare, tinerii au reușit să ajungă repede la inimile celor prezenți la eveniment, lucru care a dovedit că munca din spatele cortinei a dascălilor a reușit să-și atingă obiectivul în fața publicului.
Dincolo de feedbackul pozitiv al spectatorilor care i-au aplaudat pe copii secunde în șir, protagoniștii festivalului de colinde nu au fost uitați de bătrânul cu daruri, Moș Crăciun împărțind, la Răcășdia, peste 300 de pachete elevilor, în timp ce munca dascălilor a fost răsplătită prin acordarea de trofee și diplome.
Evenimentul a fost organizat de Școala Gimnazială „Gheorghe Guga” Răcășdia, în parteneriat cu Primăria Răcășdia, Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Răcășdia și Asociația culturală „Voința” din comunitate.