Moş Crăciun a fost primit într-un decor de poveste

Zeci de reşiţeni au asistat în această seară în Centrul Civic la deschiderea orăşelului copiilor şi inaugurarea iluminatului festiv. Întâlnirea cu Moşul a fost momentul cel mai aşteptat al serii de către cei mici, care au avut ocazia să-i spună ce-şi doresc să găsească sub brad în seara de Ajun.

Primăria Reşiţa şi Consiliul Local au vrut să marcheze aşa cum se cuvine deschiderea sezonului celui mai aşteptat al anului. Iluminatul special de Crăciun a fost aprins în această seară în centrul oraşului, urmând ca în zilele următoare să fie inaugurat şi în celelalte zone. Deşi, din cauza bugetului redus, nu s-au făcut mari investiţii în ceea ce priveşte, autorităţile locale au reuşit să îmbine cu gust decoraţiunile pe care le-au avut la dispoziţie.

YouTube video

Pentru ca atmosfera să fie în ton cu momentul, cei prezenţi i-au putut asculta pe copiii de la Corul Menestrelul, care au cântat câteva colinde pe scena din faţa Prefecturii. Actorii Teatrului de Vest au reuşit apoi să le cucerească atenţia celor mici şi să le descreţească frunţile celor mari cu piesa Dănilă Prepeleac. „Sper eu ca aceste manifestări cultural-artistice pe care Primăria Reşiţa şi Consiliul Local le-au organizat pentru copii şi nu numai să fie pe gustul reşiţenilor. În afară de reprezentaţia corului Menestrelul şi a trupei Teatrului de Vest din Reşiţa, în serile următoare vor avea loc şi alte manifestări. Aş vrea să amintesc o piesă de teatru deosebită, prin care vom avea ocazia să vedem la Reşiţa actori renumiţi ai României, mă gândesc spre exemplu la doamna Rodica Popescu Bitănescu. Serbările specifice de sărbători vor continua până la Anul Nou cu diferite trupe din judeţ, reprezentaţii ale fanfarei şi dansuri” , a spus primarul Reşiţei, Mihai Stepanescu.

Cu toţii au îndurat însă frigul de afară pentru momentul cel mai aşteptat, prima întâlnire cu Moş Crăciun. Pentru cei care nu au ajuns astăzi să-l vadă pe îndrăgitul bătrânel, acesta va fi prezent la căsuţa din centru oraşului în fiecare weekend până la Crăciun. „În această seară Moşul, curios din fire a avut posibilitatea să-i cunoască pe copiii Reşiţei, iar aceştia la rândul lor i-au putut ce-şi doresc să primească de Crăciun”, a mai spus Mihai Stepanescu.

Surprizele pregătite de autorităţile locale nu se opresc aici, singurul impediment pentru punerea lor în practică fiind spre exemplu vremea, aşa cum este în cazul patinoarului. „Despre patinoar vă pot spune că gheaţa naturală lipseşte deocamdată iar de vină este vremea. Din cauza încălzirii acesta întârzie să apară, dar aşteptăm ca vremea să se răcească, iar copiii să poată patina. Anul trecut am avut posibilitatea să oferim în Govândari patinoarul cu gheaţă artificială, dar se pare că nu a prea fost vizitat. Am încercat să compensăm în acest an şi sper ca odată instalat, să fie plin de copii. Ne-am gândit şi la un autobuz al moşului care să plimbe copii, iar ei să primească atenţii şi daruri. Căsuţele din centru şi din Parcul Tricolorului sper eu să fie adăpostul unor comercianţi”, a precizat edilul-şef.

Sperăm ca eforturile administraţiei locale să fie apreciate şi să-i bucurăm pe copiii noştri, deoarece aceştia merită o atenţie deosebită în această perioadă”, Mihai Stepanescu, primar

 

 

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157628719776687″]

Comments

  1. Petru says:

    Oameni buni, de cand vine Mos Craciun in seara de Sfantul Nicolae? Chiar asa am ajuns? Cine are asemenea idei, habar nu are de traditii, ca de religie nu mai vorbesc.

  2. Maria says:

    Mos Nicolae da startul sarbatorilor! Mie mi s-a parut o idee geniala!! Centrul arata ca in povesti. Am fost aseara cu cei doi copilasi sa ne intalnim cu mosul, si nu pot descrie bucuria ce am vazut-o in ochii lor. Si sunt nerabdatori sa-l reintalneasca in fiecare weekend pana la Craciun pe Mos`. Nota 10 pentru organizare!!

  3. Bogdan Isac says:

    Păcat că în oraşul ăsta se găsesc cârcotaşi chiar şi atunci când se mai face şi câte un lucru bun. O iniţiativă frumoasă a primarului Stepanescu. Dacă şi la astfel de momente căutăm tot felul de chiţibuşuri, înseamnă că suntem nebuni de tot.

  4. Mirela Dumitriu says:

    Am fost si eu cu cei doi copiii ai mei in centrul Resitei aseara si acum ma tot bat la cap sa merg cu ei la mosul. s-au distrat de minune. A fost foarte frumos si vom veni in fiecare weekend. am inteles ca asa va fi la fiecare sfarsit de saptamana. bravo. se mai face ceva de bun simt si cu gust si la resita

  5. Petru says:

    Si totusi nu ati raspuns la intrebare: “de cand vine Mos Craciun in seara de Sfantul Nicolae?”

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/