Morții cu morții, viii cu viii!

În urmă cu câțiva ani, să tot fie șase-șapte, niște străini ajunși în vizită în Reșița au mărturisit la plecare că era pentru prima dată în viața lor când vedeau „morți îngropați în picioare”. Sigur, era o figură de stil, cu referire la faptul că toate cimitirele Reșiței sunt cocoțate pe dealuri, iar de aici și iluzia optică de care vorbeau.

Aceeași senzație am avut-o și eu ieri la prânz, când am fost să mă strecor printre mormintele cimitirului din Govandari ca să ajung acolo unde avea loc slujba de înmormântare. Cu coroana într-o mână și umbrela în cealaltă, mi-am început aventura urbană. O diferență de nivel de vreo două sute de metri, nu tu cărare (oricât de prăpădită ar fi fost), cu mască pe figură (obligatorie și în cimitir!) care făcea deplasarea și mai grea. Pe alocuri, am fost nevoit să pășesc pe capacele criptelor, să mă sprijin de cruci să calc bordurile mormintelor. Nu mai spun de câte ori a trebuit să mă opresc, să-mi trag sufletul, gândindu-mă la oamenii în vârstă, care nu au mașină și nici nu se îndură să plătească un taxi să-i ducă până acolo. Singura consolare a fost că jumătate din acțiunea romanului meu „Boschetarul” era legată de acest cimitir. Am ajuns cu chiu cu vai acolo unde îmi propusesem. Dar când să zic „Doamne Ajută”, sus, pe platoul situat deasupra cimitirului vechi, mi-a plesnit privirea o imagine desprinsă din filmele lui Kusturica: glodul galben, întins ca o plastelină de ploaia care nu contenea, transformase locul unde se oficia ceremonialul religios într-un veritabil patinoar natural. Ici-colo câteva urme de pietriș, aruncat la întâmplare, și oarece smocuri de iarbă. În rest, noroi până-n gât. Înotai în el, vorba unui prieten. La ce să mă fi așteptat? La un platou asfaltat, betonat sau măcar pietruit? Să fim serioși, că vorba aia, eram pe deal, nu în Lunca Pomostului, pe Corso. La întoarcere, am ales să cobor cu mașina. Peisaj la fel de trist, un drum de țară, cu noroaie și gropi, care contrastează cu visele unora despre tren-tramvai sau promenadă amenajată pe funicular.

Și ca să nu fiu cârcotaș, ce pretenții să ai de la autorități, căci de la UE nu ți se dau bani pentru cărări în cimitire și nici să asafaltezi un amărât de drum de 300 de metri. Poate nici atât. Și la urma urmei, la ce să faci toate astea că oricum mortul de la groapă nu se mai întoarce. Și nici străinii de care vorbeam nu o să mai vină să vadă de ce în Reșița morții sunt „îngropați în picioare…”

leader board 728 x 90 px