Morți și răniți pe drumul spre Muntele Mic!

Câțiva șmecheri au pus stăpânire pe un munte întreg. Au instituit acolo, departe de ochii instituțiilor abilitate, propriile reguli. Sau, chiar mai mult de atât, au preluat chiar ei controlul instituțiilor și nimeni și nimic nu-i mai deranjează. Numără saci de bani în fiecare zi, în timp ce fraierii care iubesc muntele scot milioane din buzunar și morți și răniți pe gură!

La șefia Consiliului Județean a venit un om de afaceri, iar asta se vede. Îi merge excelent pe toate planurile. A promis însă și că face ordine pe Muntele Mic, că drumul va fi deszăpezit, că nu vor mai fi ambuteiaje, că ATV-urile și snowmobilele vor circula pe trasee special amenajate, că nu se mai construiește ilegal și câte și mai câte. În folosul tuturor investitorilor de pe munte și spre satisfacția turiștilor.

Toate astea, probabil, altădată! Firma pe care Romeo Dunca n-ar mai fi dorit-o să deszăpezească drumul spre platou își face treaba foarte bine, dar până să ajungi pe pârtie e totuși o adevărată aventură. Printre sutele de mașini blocate sau parcate la kilometri distanță de vârf, câteva microbuze private de transport turiști reușesc mereu să-și facă loc. În spatele lor rămân mii de oameni care n-au altceva decât să înjure în stânga și-n dreapta, oameni care văd cu ochii lor cum se dezvoltă Caraș-Severinul. Turiști care ori își pun schiurile în spate, ori fac cale întoarsă! Dar aceștia nu pot fi văzuți nici din elicopter, nici de sub ochelarii de soare de pe terasa cu platane. Că… vorba Mamei Naturi, asta înseamnă să fii administratorul județului Caraș-Severin! Și, până la urmă, ce mai contează atât timp cât la skipass e buluc?!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/