Mormântul celui mai longeviv primar al Timișoarei a fost uitat de lume! Rușinea poate fi spălată de locuitori

Plin de buruieni – așa arată mormântul lui Carol Telbisz, cel mai longeviv primar al Timișoarei, omul care a dus orașul la standardele din Belle Époque. Un revoluționar și-a propus să șteargă această pată neagră și îi invită pe timișoreni să transforme locul de veci al celui care a schimbat fața orașului.

Inițiativa a fost luată de Corneliu Vaida care spune că cei care ar avea o datorie morală față de realizările lui Carol Telbisz nu s-au ocupat de mormântul aflat în Cimitirul Eroilor de care se îngrijește municipalitatea. Astfel soluția stă în voluntariat, din respect pentru ceea ce fostul primar a lăsat în urma sa.

„Fotografia făcută de George Blaj în urmă cu câteva zile, în Cimitirul Eroilor de pe Calea Lipovei, reprezintă mormântul, sau ce a rămas din el, al celui mai longeviv și mai apreciat primar al Timișoarei  – Carol Telbisz. În mod cert, nu mai are urmași, care să aibă grijă de locul său de veci. În  mod sigur alții care ar avea datoria morală, și nu numai, să îi îngrijească mormântul nu o fac. Totuși, ce ar fi de făcut? Păi ar fi de făcut puțină muncă voluntară, părerea mea!”, a postat Corneliu Vaida pe Facebook.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Inițial, întâlnirea cu timișorenii pregătiți să dea o mână de ajutor a fost programată pentru sâmbătă, 18 iulie, dar din cauza condițiilor meteo nefavorabile acțiunea a fost amânată. Vaida anunță că va comunica din timp data la care va avea loc adunarea.

Telbisz a ghidat dezvoltarea orașului de pe Bega timp de două decenii. În timpul mandatului său au fost demolate fortificațiile Timișoarei, a fost îmbunătățit iluminatul stradal, tramvaiul tras de cai a fost înlocuit cu cel electric, s-a dezvoltat industria și a fost modernizat sistemul de utilități. Schimbări au fost făcute și la capitolul sport. În timpul său a apărut prima pistă de biciclete, primul stadion și primele cluburi sportive.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/