Morile de apă de la Rudăria, mai ușor de vizitat. Traseul a fost amenajat de voluntari

rudaria1

Cele 22 de mori de apă de la Rudăria vor fi mai ușor de vizitat, din această toamnă. Cu sprijinul voluntarilor, Asociația „Acasă în Banat” a finalizat amenajarea traseului care permite un acces mai facil pentru turiști la aceste obiective.

Turiștii care ajung în comuna Eftimie Murgu, din județul Caraș-Severin, pentru a vizita cele 22 de mori de apă, vor putea ajunge mai ușor la aceste atracții. Asociația „Acasă în Banat” a reușit să finalizeze traseul turistic al morilor de apă, în urma implicării a sute de voluntari care au pus umărul la amenajarea lui.

Traseul are o lungime de șase kilometri și îi poartă pe turiști prin toate morile de apă de la Rudăria, de la cele din chei până la cele din țarină. De asemenea, cu sprijinul voluntarilor, albia râului pe care se află morile a fost curățată de gunoaie și au fost săpate două canale care să alimenteze cu apă morile. Totodată, au fost realizate marcaje și hărți și au fost montate plăcuțe informative.

Inaugurarea traseului morilor de apă de la Rudăria va avea loc duminică, 19 septembrie, de la ora 19.00.

Vă provocăm să descoperiți și voi de ce ne-am îndrăgostit iremediabil de morile de apă. Pentru că totul a pornit de aici, de la Eftimie Murgu. De la legendele morilor de pe vale, până la Micloșoanea, cu podețul ei din lemn, de la Prundulea cu rațele ei, până la Brușoanea cocoțată pe furcile ei de lemn, de la Vlăgioanea cu cheia ei antică, până în capăt, la Moara din Țarină. Toate merită descoperite, una câte una. Ne-am îndrăgostit de la mirosul de făină pe care îl regăsești în fiecare moară, de apa care curge molcom printre case și grădini, de coleșa cu brânză friptă și gustul lor inconfundabil”, transmite Asociația „Acasă în Banat”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/