MOMENTUL ASTRAL al acestui pământ numit ROMÂNIA!

„MOMENTUL ASTRAL al acestui pământ numit ROMÂNIA!“, sub acest titlu am primit de la senatorul Ionuţ Chisăliţă gânduri aşternute pe hârtie, acum, în prag de 1 Decembrie 2018, la împlinirea Centenarului Marii Uniri.


Așa cum în viața noastră, a oamenilor, există momente cu totul speciale, care ne pecetluiesc destinul, și în viața popoarelor se înscriu evenimente care le împlinesc aspirațiile și le fundamentează, la scară istorică, devenirea. Astfel de evenimente sunt recunoscute ca adevărate „ore astrale”, dacă ele conduc la asumarea conștiinței de neam și la construcția de sine ca națiune.

Evenimentul de la 1 Decembrie 1918, într-un timp marcat de dezastrele primei conflagrații mondiale, nu mai puțin de mișcări sociale și geo-politice turbulente, a fost, datorită lucidității elitelor politice, intelectuale și militare ale românilor din întreg spațiul locuit de aceștia și, deopotrivă, energiei populare, credinței oamenilor de toate categoriile sociale în valorile „unirii în cuget și-n simțiri”, MOMENTUL ASTRAL al acestui pământ numit, de atunci, ROMÂNIA. Celor care s-au jertfit în Marele Război, celor care au suferit privațiuni chiar și după încheierea păcii, celor care, din toate colțurile Maramureșului, Crișanei, Transilvaniei și Banatului au luat drumul Alba Iuliei, mulți dintre ei riscându-și libertatea, spre a-și exprima crezul și voința de „Unire cu Țara”, tuturor celor care au configurat și desăvârșit „de jure” Unirea în plan intern și extern, li se cuvine OMAGIUL nostru și, mai cu seamă, străduința de a le perpetua credința, de a le continua proiectul acum și în viitor, într-o lume cu noi provocări, dar și cu noi șanse, care doar de abnegația noastră depind spre a fi fructificate.

La Aniversarea celui dintâi dintre veacurile Țării Unite,
La Mulți Ani, România!

Ioan Narcis Chisăliţă,

senator PSD de Caraş-Severin

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/