Modificări structurale în cadrul proiectului „Centru de zi pentru persoane vârstnice” Oraviţa

În urmă cu câteva luni, administrația publică locală din orașul de pe Valea Carașului anunța cu entuziasm implementarea unui proiect privind construirea unui centru destinat persoanelor vârstnice, însă, între timp, experții au constatat nereguli la zidurile de sprijin ale clădirii, fapt care impune refacerea proiectului inițial, existând astfel posibilitatea prelungirii termenului de finalizare a obiectivului.

Ideea construirii unui centru destinat persoanelor vârstnice, în Zona Gării, a fost determinată de existența unui număr tot mai mare de persoane în vârstă, singure, fapt care putea genera o situație de excluziune socială. Proiectul a fost posibil prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa 8 „Dezvoltarea infrastructurii de sănătate și sociale”, valoarea totală a investiției fiind de 2.256.945,96 de lei.

Constructorul care a câștigat licitația în vederea executării lucrării a constatat, în urma demolărilor, unele probleme la structura de rezistență a clădirii, motiv pentru care a sistat activitatea și a solicitat opinia unor specialiști și modificarea proiectului inițial. Acest demers e posibil să ducă la prelungirea termenului de finalizare a obiectivului, altul decât noiembrie 2021, însă acest lucru nu are un impact negativ pentru reprezentanții administrației publice locale.

Cu ocazia ședinței ordinare a Consiliului Local de la sfârșitul lunii ianuarie, edilul Dumitru Ursu, prezent la întrunire, a făcut următoarele precizări:

„În general, avem clădiri foarte vechi, iar la evaluarea inițială a experților, aceștia nu au putut sesiza, din motive obiective, problemele structurale ale acestora. Ulterior, în urma demolărilor, s-a constatat că zidurile de sprijin ale clădirii nu oferă suficientă siguranță, motiv pentru care trebuie făcute alte ziduri. Trebuie modificat proiectul. Firma care va executa lucrările este din Caraș-Severin, termenul de finalizare al Centrului de zi pentru persoanele vârstnice fiind luna noiembrie a acestui an. Momentan, suntem în grafic cu termenul, însă, dacă apar inconveniente, vom prelungi acest termen cu încă șase luni”.

Prin intermediul investiţiei care are drept public-ţintă vârstnicii de 65 de ani şi peste se vor urmări: dezvoltarea și diversificarea beneficiilor și serviciilor sociale prin îmbunătățirea infrastructurii sociale, prevenirea și combaterea abuzului și neglijării persoanei vârstnice prin încurajarea comunicării cu semenii și cu comunitatea locală, încurajarea unui stil de viață sănătos și activ pentru îmbunatățirea calității vieții persoanelor vârstnice, dezvoltarea și promovarea implicării active a persoanelor vârstnice în toate aspectele sociale, economice, politice și culturale ale societății, precum și încurajarea voluntariatului.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/