Modificări în Consiliul Local Lugoj! Marius Baboniu este noul consilier PSD, iar Galescu – suspendat șase luni de partid

baboniu galescu
1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

În această perioadă, organizația municipală a Partidului Social-Democrat s-a aflat în plină perioadă de reorganizare și de creionare a viitoarelor structuri de partid – organizațiile de tineret, femei și seniori.

Desigur, în prim plan a fost disidența unui membru PSD important, fostul viceprimar al orașului din timpul administrației Boldea, și anume Cristian Galescu. El a votat alături de majoritatea PNL din Consiliul Local pentru noua organigramă a Primăriei, la ședința din data de 27 iunie 2022, în timp ce colegii săi, Ionuț Dumitriu și Iosif Crăciunescu, s-au opus.

Disidența lui Galescu nu a trecut neobservată și profesorul Călin Dobra, președintele PSD Lugoj, a anunțat primele măsuri: „În cadrul reorganizărilor interne, am decis să îl suspendăm pe Cristian Galescu timp de șase luni, ca membru de partid, iar asta am făcut-o în condițiile în care am ținut cont de activitatea pozitivă pe care a avut-o anterior, la nivelul PSD Lugoj. Noi considerăm această măsură un avertisment. PSD Lugoj este o echipă și mi se pare firesc să acționeze ca o echipă”.

1000x100 (4)

Călin Dobra ne-a declarat că numele noului consilier PSD în miniparlamentul local este Marius Baboniu: „s-a aprobat în cadrul Biroului Politic Local nominalizarea colegului nostru Marius Baboniu pentru a reprezenta PSD în Consiliul Local”.

De asemenea, au fost reorganizate structurile organizațiilor de tineret, femei și seniori. Deocamdată, au fost aleși interimarii care se vor ocupa de reorganizarea și revitalizarea acestor structuri: Ionuț Dumitriu (tineret), Simina Giurchi (femei) și Iosif Crăciunescu (seniori).

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/