Modificări în ceea ce privește supraimpozitarea, la Timișoara

cladire paragina in Timisoara

Primăria Timișoara anunță că va modifica procedura de majorare a impozitului pe clădiri neîngrijite sau degradate, cu scopul de a-i stimula pe proprietari să renoveze fațadele.

Cu scopul de a-i stimula pe proprietari să ia măsuri pentru a renova fațadele imobilelor, Primăria Timișoara anunță că propune actualizarea procedurii privind majorarea impozitului pe clădiri neîngrijite sau degradate.

Demersul municipalității are loc în contextul necesității de a pune domeniul public în siguranță, de a îmbunătăți aspectul patrimoniului construit din Timișoara și, totodată, de a crește atractivitatea turistică și investițională a orașului. Astfel, în acest moment, cu scopul eliminării vulnerabilităților constatate de-a lungul anului trecut în aplicarea măsurii de majorare cu până la 500% a impozitului pentru imobilele neîngrijite sau degradate de pe raza orașului, se aduc anumite revizuiri Procedurii-cadru aprobate prin H.C.L. 300/30.06.2022, care a modificat și completat HCL nr. 220 din 16.05.2021”, a informat Primăria Timișoara.

Printre modificările propuse se numără: devansarea termenului de depunere a documentelor prin care se face dovada demarării lucrărilor pentru remedierea stării imobilului, de la 15 noiembrie, la prima zi lucrătoare a aceleiași luni, în anul în care proprietarul a fost somat; definirea cazurilor excepționale, atunci când autorizația de construire (AC) sau acordul Direcției Județene pentru Cultură Timiș (DJCT) pentru lucrări ce nu necesită AC în baza art. 11 din Legea nr. 50/1991 se eliberează după termen, în care documentele prin care se face dovada demarării lucrărilor pentru remedierea stării imobilului pot fi depuse după prima zi lucrătoare a lunii noiembrie, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie a anului în care proprietarul a fost somat; introducerea procesului verbal de recepție calitativă a lucrărilor în lista documentelor care atestă finalizarea lucrărilor, vizat de către DJCT, pentru clădirile la care se intervine fără AC, în baza art. 11 din Legea nr. 50/1991; introducerea unui model de declarație pe proprie răspundere de începere a lucrărilor, atunci când acestea nu necesită autorizație de construire conform art. 11 din Legea nr. 50/1991.

De asemenea, instituția amintește faptul că proprietarii clădirilor istorice reabilitate beneficiază de scutiri la plata impozitului pe o perioadă de cinci ani ani consecutivi, începând cu data de 1 ianuarie a anului fiscal următor celui în care a fost efectuată recepția lucrărilor de amenajare, în condițiile respectării procedurii de acordare a acestei facilități fiscale conform legislației în vigoare. În cazul proiectelor de reabilitare energetică a blocurilor, primăria susține acest proces prin accesarea de fonduri europene, în cadrul Programul Operațional Regional (POR).

Proiectul de hotărâre cu privire la noutățile propuse este disponibil AICI!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/