Modernizări în oraș: parcări și drumuri noi!

Planurile pentru orașul Oțelu Roșu continuă să se contureze chiar și în perioadă de austeritate din cauza datoriilor mari ale administrației publice locale. Așadar, urmează să fie plombate toate gropile din oraș și se amenajează parcările personalizate în fața fiecărui bloc.

Administrația locală încearcă să rezolve problemele cu care se confruntă la ora actuală cetățenii orașului. Primarul Luca Mălăiescu și Consiliul Local Oțelu Roșu au hotărât să găsească o variantă prin care să plombeze gropile, însă fără să cheltuiască foarte mult, ținând cont că primăria se află într-un impas financiar. Astfel, soluția a venit prin metoda compensării cu o firmă din oraș ce avea plăți restante față de administrație. „Acum prioritare sunt străzile laterale, care sunt pline de gropi. Vom lucra cu o societate care ne datorează bani nouă, primăriei. Am discutat cu ei și în compensare vom plomba orașul pentru că nu avem bani la dispoziție ca să demarăm lucrările acum. Trebuie să găsim soluții tot timpul, trebuie să ne acomodăm cu ideea că nu sunt bani”, explică Luca Mălăiescu.

Și, pentru că situația parcărilor supăra cetățenii orașului, oficialii orașului s-au ocupat îndeaproape de această problemă și a găsit o soluție astfel încât fiecare șofer să parcheze cât mai aproape de casă și să fie liniștit pe propriul loc de parcare. „Am început contractele pentru parcările personalizate în tot orașul. Începem să le marcăm și să facem contracte, pentru că am avut peste 200 de cereri din partea cetățenilor, cereri ce sigur vor fi toate onorate”, precizează pentru Express de Banat primarul orașului. Taxa va fi una minimă, de 60 de lei pe an, dar va ajuta cu siguranță bugetul local aflat în dezechilibru. Ideea acestor parcări a plecat de la cetățenii care se plângeau mereu că le este foarte greu să găsească un loc de parcare și care deseori erau nevoiți să parcheze la distanțe foarte mari de propria locuință.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/