Modernizarea lifturilor din spitalul Oțelu Roșu, prioritate pentru 2021

După ce s-au făcut reparații pe mai multe secții la Spitalul din Oțelu Roșu, managerul Alin Mihăescu spune că prioritate pentru 2021 sunt lifturile din spital.

Toate reabilitările din unitatea medicală s-au realizat cu ajutorul Primăriei Oțelu Roșu. Una dintre lucrările importante care au ajutat la îmbunătățirea sistemului de evacuare a canalizării a fost schimbarea tuturor țevilor de evacuare din întreg spitalul, spune managerul unității medicale:

Gândiți-vă că țevile de canalizare nu s-au schimbat niciodată de la darea în folosință a spitalului în urmă cu peste 40 de ani. Am schimbat tot, toate țevile, pentru că nici nu puteam să reparăm unele grupuri sanitare pentru că evacuarea era problema. Am reabilitat și grupurile sanitare de pe secția de Interne, cu ajutorul Primăriei, pentru că este secția cea mai solicitată.  Ne bucurăm că am reușit să le facem și continuăm și anul acesta să punctăm acolo unde este nevoie și să putem să le reparăm.”, a declarat managerul Alin Mihăescu.

Conducerea spitalului are în plan împreună cu Primăria Oțelu Roșu să identifice o axă de finanțare pentru a rezolva mai ales probleme administrative ce țin de clădire:

Nu am mai primit finanțare pe proiectul privind eficiența energetică, din păcate s-a blocat, dar problemele au rămas. E vorba de lifturi care, la fel sunt de la deschiderea spitalului. Acum funcționează toate trei, dar dorința mea este să putem să le înlocuim cu unele noi, pe rând pentru că avem probleme cu service-ul lor, unele piese nici nu se mai fabrică. Dacă o să reușim să accesăm fonduri atunci trebuie înlocuite toate. Pentru noi ar fi important să nu mai cârpim, dar sunt conștient că, dacă nu accesăm fonduri nu are nici Primăria de unde să ne dea. Pe reparații capitale noi am realizat un deviz pe care l-am transmis la Ministerul Sănătății în sumă de 350.000 de lei.”, ne-a declarat Alin Mihăescu.

Alin Mihăescu are în plan și dotarea unității medicale cu aparatură, reușind prin sponsorizări și prin contracte de comodat să achiziționeze aparatură de laborator și un defibrilator, iar pentru perioada următoare are în plan achiziționarea unor monitoare pentru funcții vitale și un ecograf.

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/