Mizerie cu repetiție! Lugojul, din nou sufocat de gunoaie

Epopeea gropilor de gunoi clandestine din Lugoj pare să nu se mai termine. Deșeurile apar peste noapte în mai multe zone ale orașului, dar făptuitorii sunt greu de prins în flagrant.

Malurile Timișului sunt sufocate de pungi de plastic, peturi, sticle, haine, gunoi menajer. Până și landouri pentru bebeluși își fac apariția nestingherite, iar spiritul civic al lugojenilor și-a luat vacanță.

„Nu știm cine tot aruncă. Vin la pescuit aici, dar aduc cu mine o pungă în care pun gunoiul și o iau cu mine când plec. Așa ar trebui să facă toată lumea.”, spune un pescar din zonă.

Nici în cartiere lucrurile nu sunt diferite. În Cotu Mic, chiar în spatele clădirii Spitalului Municipal, printre copaci se ascunde o gamă variată de mase plastice. De curând, o groapă de gunoi clandestină a luat ființă și în centrul municipiului, spre subsolul clădirii Galeriei Pro Arte și pe scările clădirii fostei băi comunale. O soluție ar putea fi camerele de luat vederi, a căror achiziție este prevăzută pentru acest an, însă chiar și așa, acestea nu vor acoperi toate zonele Lugojului.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„Deșeurile din gropile clandestine le va aduna serviciul care a fost înființat în locul Salprestului. Au început din 20 ianuarie activitatea și probabil în câteva zile se vor pune la punct, pentru că în mare e aceeași structură. Serviciul va funcționa mai bine decât Salprestul, cred eu, dar sunt limite umane. Cât pot să strângă și ei?”, a declarat viceprimarul Lugojului, Cristian Galescu.
Potrivit viceprimarului, o soluție pentru stoparea fenomenului este apelul la spiritul civic și buna creștere a cetățenilor.

„Problema principală o reprezintă malurile Timișului. Poliția patrulează în zonă, dar e greu să îi surprinzi pe oameni în fapt. Ideea e că cei care aruncă sunt probabil oameni din zonă, nu vin din altă parte. Mai mult ca sigur există vecini care îi văd, dar din păcate nu au simț civic să îi reclame. Am vrea cu toții să fie curat, dar simț civic – zero. Dar ar fi reclamați, chiar dacă poliția nu i-ar prinde în fapt pe cei care aruncă gunoi, măcar le-ar da un avertisment, să îi sperie.”, este de părere Cristian Galescu.

Din nefericire, a locui într-un oraș mic vine cu dezavantaje. Într-o comunitate mai restrânsă, oamenii se cunosc între ei și, chiar dacă observă nereguli, preferă să închidă ochii, de teama de a nu se certa cu vecinul, și să se plângă doar… online.

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/