Mitropolitul Banatului, prezent la hramul Catedralei Episcopale din Caransebeș, cu ocazia Rugii de la Oraș

po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Câteva mii de gugulani s-au distrat la Ruga de la Oraș, organizată în zona Parcului Dragalina din municipiul Caransebeș. Pe parcursul celor 4 zile, petrecăreții au avut parte de muzică populară din toate zonele țării, de concerte și de un impresionant foc de artificii.

Ruga s-a desfășurat cu ocazia hramului Catedralei Episcopale „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”. Cu acest prilej, au participat la Sfânta Liturghie 15 ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, dar și autorități centrale, județene și un număr foarte mare de credincioși, printre care mulți copii și tineri.

Duminică dimineață, ierarhi, preoți, diaconi și credincioși au mers în procesiune de la Centrul Eparhial până la Catedrala „Învierea Domnului”, unde s-au rugat împreună la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului.

1000x100 casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

Organizatorii, Casa de Cultură George Suru, Primăria și Consiliul Local Caransebeș, nu au avut parte de cea mai bună vreme, însă pe perioada concertelor ploaia s-a liniștit, parcă în mod special pentru spectatorii dornici să-i urmărească pe Iris și Delia.

Deși au fost și nemulțumiți printre caransebeșeni, care s-au plâns de zgomot infernal în zona blocurilor, de acces limitat la parcări și că Delia s-a „sustras” de la autografele promise, una peste alta, Ruga a fost un eveniment reușit, exemplu stând numărul foarte mare de participanți, atât din municipiul de pe Timiș și Sebeș, cât și din satele învecinate. Cea mai căutată zonă a fost aceea în care au fost amplasate cele două parcuri de distracții, unde, deși prețurile au fost mai ridicate decât anul trecut, tinerii au petrecut chiar și după lansarea focului de artificii, care marca închiderea rugii.

versay aprilie 980x120 px banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/