Mitropolitul Banatului, în Marea Vineri: „Dumnezeu și-a trimis Fiul în lume să îi răscumpere pe toți, inclusiv pe cei mai de jos”

mitropolit 1

Mitropolitul Banatului Ioan Selejan vorbește despre semnificația zilei de Marea Vineri, o zi în care credincioșii rememorează înfricoșătoarele patimi ale lui Iisus Hristos, crucea și moartea Sa. Părintele amintește importanța pocăinței și ne îndeamnă „să venim astăzi cu toții la izvorul iubirii, la izvorul luminii Învierii lui Hristos”. 

În Vinerea Mare, spune ÎPS Ioan Selejan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, biserica trăiește împreună cu toți credincioșii ei momentul răstignirii Mântuitorului Iisus Hristos.

„După datele din Sfintele Scripturi și nu numai, Mântuitorul a fost răstignit la amiaza zilei de vineri, afară din cetatea Ierusalimului, pe un munte care se numește Golgota. Așa a rămas el în literatura patristică și religioasă. Golgota. Cuvântul «Gulguta», în aramaică, înseamnă craniu. Pe locul acela puteai găsi, în orice moment, cranii de oameni. Acolo era un loc afară din cetate, unde în general erau răstigniți făcătorii de rele. Și pentru că pe locul acela puteai găsi în orice moment craniu de la vreun răstignit, se numește Golgota, în aramaică «Gulguta». Pe locul acela a fost răstignit într-o zi de vineri, alături de doi tâlhari.”, a spus Mitropolitul Banatului.

Înainte de răstignire, continuă părintele, Pilat, guvernatorul țării lui Israel, văzând că Iisus nu a făcut fapte care ar fi de condamnat la moarte a încercat să apeleze la conștiința colectivă, a celor prezenți. Le-a spus așa:

„Uitați-vă, am aici un tâlhar, Baraba, și îl am și pe Iisus din Nazaret. Eu, ca guvernator al acestei provincii, de acum am dreptul acesta să eliberez, de sărbătoare, un om, un deținut, un condamnat. Și eu vă întreb: pe care doriți să vi-l eliberez? Pe Baraba sau pe Hristos, pe Iisus Nazarineanul? Și atunci iată că, din consemnările sfinților evangheliști. aflăm că inclusiv oamenii din acea vreme din Ierusalim au spus că pe Baraba să îl elibereze și pe Hristos să-l răstignească. Așa se face că tot în aceeași zi erau condamnați la moarte încă doi tâlhari și unul dintre tâlhari, în dialogul pe care l-a avut cu celălalt tâlhar răstignit, a mărturisit că Iisus este nevinovat și că el și ei sunt pe cruce datorită tâlhăriilor pe care le-au făcut și iată că Hristos unuia dintre tâlhari i-a spus: «Astăzi vei fi cu mine în Rai!». Acest tâlhar s-a pocăit pe cruce. Și a dobândit Raiul. Să știți că Hristos nu a intrat în Rai de mână cu un apostol sau cu un înger, ci cu un tâlhar. (…) Dumnezeu și-a trimis Fiul în lume să îi răscumpere pe toți, inclusiv cei mai de jos. Cine poate fi mai de jos într-o societate, dacă nu tâlharii, care jefuiesc oameni, care ucid? Deci Dumnezeu a spus: voi trimite Fiul meu ca și pe aceia, dacă se pocăiesc, și pe aceia sunt în stare să îi primesc în împărăția cerurilor.”, a spus ÎPS Ioan Selejan.

Părintele a făcut și o mărturisire de mare însemnătate pentru credincioși.

„Spuneam credincioșilor cu o anumită ocazie, la catedrală, că eu l-aș ruga pe Dumnezeu, nu i-aș cere să îmi dea un loc de cinste în Rai, dar am auzit că în Rai este o vale undeva mai departe, la marginea Raiului, undeva departe ar fi o vale și valea aceea s-ar numi valea tâlharilor. Și am spus Doamne, nu-ți cer niciun loc de cinste în Rai, dar măcar îngăduie-mi să trăiesc și eu, să fiu alături de tâlhari, să trăiesc acolo în valea tâlharilor și… am să las scris, de voi apuca să îmi fac testamentul, că după ce voi pleca din lumea aceasta, dacă vreun bănățean va ajunge în Rai, pe mine să mă caute pe valea tâlharilor.”, a spus Mitropolitul Banatului.

CITEȘTE ȘI: Săptămâna Patimilor, credincioșii se pregătesc de Înviere. Programul slujbelor de la catedrală

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/