Misiune posibilă! Mobilizare exemplară a polițiștilor din vestul țării

po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Armele jos, uniforma în cui și atenție sporită. Polițiști din mai multe județe ale țării, alături de colegii din Vârșeț au făcut front comun pentru a-l găsi pe cel mai priceput polițist… bucătar.

În stațiunea Gărâna, pe platoul din Poiana Lupului, s-a strigat mobilizarea generală pentru echipaje de poliție din județele Caraș-Severin, Arad, Timiș și pentru echipa IPA Serbia. Motivul: identificarea maeștrilor culinari, în cadrul concursului „Polițistul bucătar”, devenit deja tradiție și ajuns la ediția cu numărul 12.

Reprezentanții celor 10 echipe, ajutați de familii și prieteni s-au întrecut în a-și demonstra talentele, pregătind astfel preparate tradiționale dintre cele mai diverse și mai deosebite. Mâncarea la ceaun, mielul și purcelul la proțap, sărmăluțele în foi de viță, papanașii sau preparatele din căprior, însoțite de răchia din Banat au fost doar câteva dintre deliciile gătite, degustate și mai apoi premiate.

Juriul a apreciat munca depusă, în cele mai bine de 7 ore de concurs, oferind premii tuturor participanților. Cei care s-au clasat pe locurile al doilea și al treilea au fost reprezentații Penitenciarelor Timișoara și Arad, echipa IPA din Serbia ocupând prima poziție în concurs. Dintre echipele județului Caraș-Severin, Poliția Moldova Nouă a fost premiată cu mențiune, iar premiu special a fost câștigat de Serviciul Arme Explozivi și Substanțe Periculoase

1000x100 casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

Evenimentul, care și de această dată a fost prilejul perfect pentru socializare și voie bună,  a fost organizat de Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual și Corpul Național al Polițiștilor, împreună cu Asociația Internațională a Polițiștilor și Sindicatul Polițiștilor din Banat.

Tradiționala „sărbătoare culinară” a polițiștilor, de la care nu au lipsit nici de această dată șefi de instituții și reprezentanți ai administrației județene, s-a încheiat cu focuri de artificii și mult așteptatul foc de tabără.

versay aprilie 980x120 px banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/