Miros de nou în unitățile de învățământ din Caransebeș

Din puținii bani avuți la buget la capitolul Reparații, administrația publică locală din Caransebeș a reușit să efectueze o serie de lucrări pentru ca unitățile școlare de pe raza urbei să înceapă anul școlar în bune condiții.

Cei care au lucrat la aceste școli și grădinițe sunt angajații de la Serviciul Public de Reparații și Întreținere (SPIR), după cum ne-a precizat directorul serviciului Ion Gheorghe Ștefan:

În luna iulie am reușit să efectuăm reparații și să zugrăvim Grădinița PP 5 și creșa. De asemenea am reparat acolo sunde a fost cazul și am zugrăvit interioarele de la Grădinița PP 4. În august am avut mai multe obiective de finalizat și anume am amenajat cantina de la Liceul Dacia, aici am montat gresie, faianță, am tencuit și turnat șapă, la Colegiul Național Traian Doda am avut de construit un perete despărțitor într-o zonă a școlii la cererea conducerii unității. De asemenea am montat un sistem anti-incendiu la Grădinița PN 3 care este în curs de autorizare ISU și la PP 2 am înlocuit centrala termică.”, ne-a declarat Ion Gheorghe Ștefan, directorul SPIR.

Acesta ne-a mai precizat că informarea privind lucrările efectuate în această vară la unitățile de învățământ din municipiul Caransebeș a fost transmisă și Prefecturii Caraș-Severin.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/