Miroase a scumpiri! Lugojenii vor plăti cu aproape 2 lei mai mult metrul cub de gunoi

Colectare gunoaie la Timisoara

Am făcut doar un pas în noul an și deja se anunță majorări la unele dintre serviciile de bază, primul pe listă fiind cel de salubritate.

De la 1 ianuarie 2019, conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 74/2018, a intrat în vigoare costul de mediu denumit „contribuția pentru economia circulară”, taxă ce va duce la majorarea tarifelor de colectare a deșeurilor. Conform legiuitorilor, valoarea acestei taxe a fost stabilită la 30 lei pe tona de deșeuri depozitată, sumă care se va reflecta în tariful de ridicare a gunoiului.

Modificarea afectează Zona 0, pe raza căreia se află municipiul Lugoj, dar și comunele Balinț, Belinț, Bara, Bogda, Brestovăț, Boldur, Chevereșu Mare, Coșteiu, Criciova, Darova, Găvojdia, Ghizela, Nădrag, Nițchidorf, Racovița, Sacoșu Turcesc, Secaș, Știuca, Topolovățu Mare și Victor Vlad Delamarina. Intră în sectorul de majorări și Zona 1 din județul Timiș, ambele zone fiind operate de către societatea de salubrizare RETIM. Mai mult, la respectiva taxă se va mai adăuga o suplimentare care să acopere creșterea de costuri generată de mărirea prețului la combustibil și creșterea salariului minim pe economie, conform celor de la RETIM.

Tariful din 2018, fără TVA, pe care îl plăteau lugojenii a fost de 6,99 lei de persoană, iar de acum va fi de 8,72 lei, în timp ce la comunele din zona Lugojului a crescut de la 2,38 lei de persoană la 2,97 de lei. Agenții economici și instituțiile publice vor plăti 212,85 de lei pe tonă, în loc de 175,06 de lei, taxa din 2018.

Propunerea de modificare a tarifelor a fost aprobată în Consiliul Director al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Timiș, urmând să fie ratificată și prin Hotărâre a Consiliului Local Lugoj, în vederea implementării noilor tarife începând din această lună a lui 2019.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/