Miroase a asfalt proaspăt turnat pe DC 49, între Padina Matei și Moldova Nouă!

asfaltari

Profitând de toamna blândă și de temperaturile ridicate din timpul zilei, constructorul care a câștigat licitația pentru modernizarea celor aproape 10 kilometri din DC 49 lucrează în ritm susținut pentru a finaliza investiția până la prima zăpadă.

Primarul comunei Gârnic, Nicolae Tismănariu, se declară mulțumit de muncitorii firmei care lucrează la asfaltarea drumului ce leagă satul Padina Matei de orașul de la malul Dunării, Moldova Nouă. În numai două săptămânii, firma a reușit să toarne stratul de uzură în extravilan, rămânându-i doar o mică parte în intravilan, care va fi finalizată, după calculele edilului, în zilele ce urmează. Recepția lucrării nu va fi făcută însă anul acesta, chiar dacă turnarea asfaltului va fi gata, spune Tismănariu.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„Sunt mulțumit de ritmul susținut al constructorului, dar sunt zilnic în teren și supraveghez îndeaproape lucrările, pentru că vrem să iasă totul bine. Zilele trecute s-a turnat al doilea strat de asfalt pe toată porțiunea din extravilan, mai rămânând cam 800 de metri în intravilan. În total, tronsonul are 9,7 km, însă lucrările trenează de mai mulți ani și pentru că pe acest tronson am avut patru zone în care s-au produs alunecări de teren și a fost nevoie de realizarea unor ziduri de sprijin, de forări, deci o lucrare separată derulată prin Compania Națională de Investiții. Dar faptul că ne apucăm, în sfârșit, de final, mă bucură enorm. Nu cred că vom face recepția lucrării până la finalul anului, cel mai probabil în primăvară, pentru că după asfaltare drumul va avea nevoie de marcaje rutiere, de semne de circulație, iar la noi în zonă iarna vine mai repede. Asfaltarea drumului am făcut-o cu fonduri accesate prin Programul Național de Dezvoltare Locală”, ne-a declarat primarul comunei Gârnic, Nicolae Tismănariu.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/