Sub genericul „15 au gust, restul cancan…”, Colectiva Culturală Moldova Nouă invită publicul la un eveniment artistic pilot, dedicat celor care „iubesc frumosul și se lasă impresionați de vibrația muzicii în această mare de zgomote”, spune artistul plastic Iuliu Damian, principal organizator. Manifestarea va avea loc duminică, 15 august, în curtea Căminului Cultural din Boșneag, de la ora 19.30.
Invitatul serii va fi Mircea Vintilă, figură emblematică pentru mișcarea folk din România, fenomen cultural-muzical al anilor ’70-’80.
„Dacă muzica folk a luat naștere ca un manifest și o apropiere de oameni, de folclor și de rădăcini, în anii ce-au urmat, fenomenul s-a diluat și doar câteva festivaluri locale ne mai amintesc de acest gen muzical. Dar folkul există, mai viu ca niciodată, în fiecare dintre noi, în muzică și în poezie. Iar nouă ne rămâne doar să trasăm acel pod peste generații și să aducem împreună noul și vechiul, muzica și artistul, nostalgia și emoția, toate în același timp și spațiu.”, precizează Iuliu Damian.
Proiectul artistic este dedicat tuturor celor care vor să fie surprinși și sunt dispuși să iasă din confortul propriu, dar și tinerei generații, din dorința de îndrumare spre tot ceea ce poate fi mai bun într-o lume atât de diversă.
Colectiva Culturală Moldova Nouă este o mișcare artistică, cu caracter internațional, născută în urma colaborării dintre artiști plastici din România, Serbia și Germania, cu intenția de a promova valori autentice și apropierea de rădăcini locale.
Manifestările vor continua în viitor cu evenimente teatrale, proiecții de film și alte genuri din arta spectacolului.