Mircea Geoană rupe felia pedelistă din PNL Caraș-Severin! Vela nu comentează zvonuri, Schelean nu crede!

O întâlnire de taină care a avut loc recent la localul „Casa cu tei”, situat la câțiva kilometri de Reșița, a alimentat și mai mult zvonurile potrivit cărora PNL-ul se va rupe chiar înainte de alegerile locale din iunie!

Sorin Frunzăverde și majoritatea celor care l-au urmat odată cu renunțarea la PDL pentru PNL ar pregăti de ceva vreme o nouă lovitură pe scena politică din Caraș-Severin. Cel puțin așa se zvonește în anturajul liberalilor. Frunzăverde ar fi bătut deja palma cu PSRo-ul lui Mircea Geoană, partid spre care se vor îndrepta, spun aceleași surse, deputatul Vali Rusu, mai tot Aquacarașul, primarul Bocșei, Eugen Cismăneanțu, și mulți alți edili de comune care au crescut sub aripa președintelui Consiliului Județean.

Pus în situația de a comenta aceste speculații, copreședintele marelui PNL, Marcel Vela, a încercat să dribleze, deși e evident că aceste lucruri au ajuns și la urechile sale și că nu iese fum fără foc. „În primul rând, noi, ca și copreședinți, nu stăm să facem politică după zvonuri. Nici de la Casa cu tei, nici de la Casa cu plopi! Nu e problema PNL ce se zvonește în oraș!”, a spus Vela încercând să închidă subiectul.

Copreședintele pedelist din PNL, Valeria Schelean, a lăsat să se înțeleagă faptul că nu a auzit de o astfel de lovitură și că orice astfel de zvon i se pare departe de adevăr. „Mie îmi vine foarte greu să cred că vreun coleg își dorește să plece de la un partid care stă atât de bine în sondaje precum PNL-ul. Aș vrea să văd ce poate fi în mintea unui coleg care să plece dintr-un partid mare, cu șanse foarte mari în alegerile locale și cele generale, să se alăture unei echipe mult mai mici. Nu văd rațiunea!”, a declarat Schelean. În opinia deputatului, nici măcar criteriile de integritate care ar putea împiedica unele candidaturi din partea PNL nu ar justifica migrația către alt partid, fie el și mai permisiv cu oamenii cu probleme penale. „Acei candidați care au probleme și nu pot candida din partea noastră cred că vor fi sancționați la vot dacă merg la alt partid. Cred că aceste criterii duc la împrospătarea clasei politice!”, a comentat Schelean.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/