Pro România are încredere că Mircea Diaconu îl va detrona pe Iohannis din funcția de președinte! Reprezentanții Pro România se declară extrem de încrezători în ceea ce privește candidatura lui Mircea Diaconu, pe care îl plasează cu șanse reale alături de adversarii Barna și Iohannis.
Zilele trecute, fostul europarlamentar Mircea Diaconu și-a anunțat intenția de a candida la alegerile prezindențiale, fapt ce stârnit un val de comentarii în rândurile adversarilor, fostul președinte Traian Băsescu chiar numindu-l „aurolac de prin Cișmigiu”, potrivit Mediafax.
În orice caz, liderii Pro România, în frunte cu Victor Ponta, au decis să îl susțină pe fostul europarlamentar în candidatura pentru Cotroceni, iar astăzi, în cadrul conferinței de presă Pro România Timiș, deputatul Adrian Pau a spus de ce Mircea Diaconu reprezintă adevărata alternativă pentru conducerea României. „Surprinzător, pe adversarii noștri politici îi interesează de ce am ales noi să îl susținem pe Mircea Diaconu, că este un candidat slab. Dacă este un candidat slab, de ce comentează întruna și ne comentează nouă în discuția cu noi alegerea făcută? Ar trebui să își vadă de alegerile lor și să își susțină candidații. Pro România a ales să îl susțină pe Mircea Diaconu pentru că noi îl considerăm o variantă viabilă și dacă veți, principala alternativă la schimbarea președintelui Iohannis.”, declară Adrian Pau.
În ceea ce privește numărul de semnături pe care și-au propus să îl stângă, reprezentanții Pro România spun că au încredere că vor strânge aproximativ 10.000 de semnături, cât au strâns și pentru alegerile europarlamentare.
„Vom începe strângerea de semnături pentru candidatul Mircea Diaconu. Deja am discutat cu organizațiile pe care le avem în teritoriu, o să vedem în funcție de deciziile care se vor lua la nivel național, unde coordonatorii campaniei electorale vor fi, din partea Pro România, Sorin Cîmpeanu, iar din partea ALDE, Norica Nicolae (…) Cu certitudine, scopul nostru la următoarele alegeri este să prindem podiumul, adică să fim alături de Iohannis și Dan Barna (…) Cred că vom fi, și prin faptul că domnul Mircea Diaconu este un actor, și prin faptul că noi înțelegem foarte bine ce avem de făcut din punct de vedere politic, vom fi actori determinanți în următorul scrutin electoral (…).”, a conchis Adrian Pau.
Deputatul USR de Timiș, Cătălin Drulă, a ironizat în plenul Parlamentului, unde Guvernul Ciolacu 2 a pimit votul de învestitură. „Dumneavoastră într-o postare și într-un rar moment de sinceritate...
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2024 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281