Mircea Diaconu a jucat pe aceeaşi scenă cu Nelu Popa

untitled design set 970x90 px

Europarlamentarul Mircea Diaconu a decis ca în luna mai să facă un tur al României în care să viziteze principalele localități din țară și să discute cu cetățenii. Ieri a ajuns în Caraş-Severin.

Pentru Reșița, europarlamentarul Mircea Diaconu a ales temele culturale, așa că a decis să invite mai multe elite culturale pe care le-a pus la aceeași masă, din dorința de a îmbogăți activitatea culturală din municipiu.

Cum la „șuetă” a venit și primarul Nelu Popa, toată discuția s-a transformat într-o serată culturală, primarul Reşiţei luându-și angajamentul organizării lunar a unui „cenaclu” care să dezbată problemele culturale, de patrimoniu sau regenerare urbană ale orașului. Cu două condiții. Prima a fost ca proaspătul consilier local Nadia Potoceanu să facă invitațiile.

„Dar să mă lăsați și pe mine să mai pot face câte ceva prin oraș”, a fost condiția secundă impusă de primarul Popa, ușor nemulțumit că la toate dezbaterile culturale sau de urbanism concluzia cvasiunanimă este că „asta nu se poate!”…

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/