Minunea din stâncă și rețeta unei afaceri de succes, magnetul de pe Valea Almăjului

bigar 3

Strigătul mut al strămoșilor, o frumusețe fără egal și un business răsunător completează o zonă care te lasă fără cuvinte. Cascada Bigăr și restaurantul cu același nume sunt locurile pe care nu le poți rata nici în această toamnă.

Se spune că de multe ori tot răul este spre bine. Și acest fapt îl demonstrează atât prăbușirea cascadei care și acum atrage mii de turiști din toate colțurile lumii, prin noua imagine pe care o are, comparată de unii cu chipul Mântuitorului, cât și restaurantul nou deschis chiar în plină criză pandemică, un curaj nebun ce nu a făcut altceva decât să dezvolte fantastic acest pol turistic.

Doi tineri, cu experiență antreprenorială deloc de neglijat, au fost cei care s-au aventurat în proiectul numit „Restaurant Bigăr”, o afacere elegantă, modernă și cu tentă 100% tradițională, un loc unde doar ce este mai bun își are locul:

„Am avut curaj. Totul a plecat cu mai mulți ani în urmă, când am cumpărat mai multe terenuri și absolut din întâmplare am luat și acest teren pe care se găsește restaurantul astăzi. Nu am știut care este locul exact, dar am aflat în momentul în care am demarat documentația și am descoperit când am făcut măsurătorile. Am început cu o parcare privată, care a mers bine, fluxul de turiști a crescut și s-a și diversificat. S-a diversificat în sensul că au început să vină nu doar autoturisme, ci și autocare, microbuze si autorulote. Erau turiști din țară, dar și foarte mulți din străinătate, pot spune că s-au aflat aici oameni din toate colțurile lumii. Era clară nevoia unui astfel de restaurant”, a menționat antreprenorul Ovidiu Lolea, localnic din Bozovici.

bigăr

Cascada Bigăr a crescut ca importanță după ce un ochi de profesionist a văzut și altceva decât o obișnuită cădere de apă, frumoasă ce-i drept. The World Geography a clasat cascada Bigăr pe primul loc în clasamentul celor mai frumoase cascade unice din lume, realizat în 2013. Astfel că forma interesantă, de clopot, a tufului calcaros acoperit de mușchi peste care se prelingeau șiroaie de apă cristalină, a aprins imaginația celor care iubesc astfel de fenomene carstice și nu numai. Clasarea într-un top al celor mai frumoase cascade din lume, a creat un efect al bulgărului de zăpadă. Către cascada Bigăr îndreptându-se numeroși turiști dornici să se convingă de miracolul din Caraș-Severin. Așa că spre Paralela 45, adică la jumătatea distanței dintre Polul Nord și Ecuator, a început să vină tot mai multă lume ca înspre un autentic loc de pelerinaj.

Și dacă tot exista de ceva vreme parcarea, antreprenorii s-au gândit că ar fi momentul pentru mai mult: restaurantul deschis în pandemie, dar și extinderea construcțiilor pentru spații de cazare.

„Mai vrem să ne extindem și am dori să facem un complex, să oferim turiștilor măcar un răgaz de odihnă pentru o zi, două. Complexul ar însemna o pensiune, căbănuțe, un parc de rulote, o piscină, într-un cuvânt locuri de cazare. Ne-am dat seama de această nevoie atunci când ne-au vizitat turiști cu autocare și nu aveam ce să le oferim pentru a rămâne la noi peste noapte. În preajma restaurantului avem spațiu destul…Și acum avem turiști din mai multe colțuri ale lumii, chiar dacă miracolul de la Bigăr s-a autodistrus. Și acum mai vine lumea, fiindcă povestea continuă. Forma ciudată a cascadei ruptă-n două a aprins imaginația scornitorilor de zvonuri. Acum cascada are o formă mai interesantă, deja se nasc tot felul de povești. Este interesantă cascada, și prăbușirea ei nu cred că a dus la sfârșitul unui obiectiv atât de important în Caraș-Severin. Eu cred că ea a fost și este frumoasă în continuare și va fi pentru că este un obiectiv natural ce se va reface. Încă ai ce vedea, și asta contează. ”, spune Ovidiu Lolea.

bigar 4

Odată ajuns la locul cu pricina, turistul rămâne surprins la contactul vizual cu imobilul cu forma interesantă, rotundă. Antreprenorii spun că un prieten arhitect din Timișoara este autorul și împreună au găsit modalitatea de a ambienta interiorul într-un fel rustic care se pretează zonei.

Este un restaurant select, cu vinuri alese de la podgoria Dealul Golului și Cramele Recaș, unde sunt promovate produsele tradiționale. Preparatele sunt puține în lista de meniuri, dar de calitate și pe cât posibil se folosește materie primă de la producătorii locali din apropiere. Este vorba despre brânzeturi provenite de la făbricuța de lactate din Prigor, păstrăvi de la păstrăvăria din Miniș, iar sucurile preparate în casă, sunt naturale 100%. Chiar și de miere se ocupă ospătarul restaurantului, apicultor din zonă. La Restaurantul Bigăr, clienții pot savura produsele gătite în regim propriu: prânzul almăjenilor (coleașa cu brânză friptă, slăninuță și cârnăciori de casă, murături și ouă), preparate la gril doar cu produse refrigerate. Tot ce ține de materia primă este proaspăt. Se gătește o singură ciorbă pe zi, i se spune ”Ciorba bunicului”, iar turiștii recunosc că e o bunătate făcută la cazan, pentru că are alt gust și în fiecare zi este altceva, în funcție de decizia bucătarului. Omul de bază al Restaurantului, Marian Popovici, un bucătar cu ștaif, participant la competiții internaționale de profil, este cel care dă savoarea din farfurie.

bigăr 7

Aici turistul, neavând loc de cazare în zonă, se poate plimba, se relaxează, mănâncă și atunci trebuie să se bucure de preparate de cea mai bună calitate. Restaurantul are o capacitate de 100 de locuri în interior și 60 de locuri pe terasă și este locația ce în planurile de viitor are în vedere și organizarea unor evenimente mai mici.

Activitatea în zona cascadei Bigăr este oarecum sezonieră, cam șase luni pe an sunt clienți și asta cu precădere în sezonul estival. Atunci când iubitorii de natură caută să vadă cam tot ce e de văzut in apropiere: lacul, Cheile Nerei, morile de apă din Valea Rudăriei. Zona se pretează pentru trasee străbătute la pas sau cu bicicleta. Pot fi organizate ture de enduro sau cu atv-uri.

Antreprenorii de la Restaurantul Bigăr intenționează să se plieze pe nevoile pieței organizând circuite turistice. De pildă o excursie de o zi în Chei, în Clisura Dunării, lacul Buhui din Anina, apoi calea ferată Oravița-Anina. Cele mai importante obiective, dar și Restaurantul Bigăr, sunt vizibile pe materialele promoționale care se găsesc la popasul turistic. Și pentru că într-o astfel de zonă, în fața căreia spui doar „jos pălăria”, administratorii vor juca cele mai bune cărți din setul promovării turistice și prin organizarea unui festival cu muzică de cea mai bună calitate, prin care, speră ei, zona va fi cu adevărat lingoul de aur atât de căutat.

bigăr2

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/