Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, contrat de primarul Luca Mălăiescu!

Dacă primăriile din țară vor suferi în 2018 din cauza pierderilor bugetare ca urmare a măsurilor fiscale impuse de Guvern, la Oțelu Roșu este altă socoteală. Dar primarul Luca Mălăiescu atrage atenţia în privinţa unei declaraţii făcute de ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea. 

Potrivit primarului Luca Mălăiescu, bugetul orașului nici nu pierde, nici nu câștigă, și asta pentru că fostul premier Tudose s-a ținut de cuvânt și se întorc aceiași bani din cotele defalcate pe TVA ca și anul trecut, în orașul de pe Bistra.

„De la Guvernul României vom primi aceiași bani, ne revin sumele pe care le-am primit și până cum. Noi în anii trecuți am avut venituri în medie de 180.000 de lei pe lună, iar acum am primit 3,9 milioane de lei pe întreg anul, deci ne-a acoperit și ceea ce am pierdut noi la majorările de salarii, acei 25% impuși de lege. Noi am mărit, conform grilei, cu circa 12%, peste cei 25%, și pot spune că și la Oțelu Roșu acum sunt salarii decente. De exemplu, cel mai mic salariu este de 2.000 de lei net, față de 1.180 net cât era până acum”, a declarat primarul Luca Mălăiescu.

Acesta a mai adăugat că a avut o ședință cu angajații, cărora le-a explicat că măririle nu pot fi la fel ca în alte orașe, cum ar fi așteptat, pentru că tot timpul se face comparație: „Probabil este o modă să se facă comparații și noi ne uităm la Caransebeș, la alte orașe, de multe ori se face comparații cu orașele Moldova Nouă, Anina, Bozovici, Bocșa, dar trebuie să ne uităm în ograda noastră, să ne gospodărim“.

Primarul de Oţelu Roşu a comentat şi ultima apariţie publică a ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea. „Urmărim și noi cu interes pe mass-media națională deciziile Guvernului care ne vor afecta și pe noi. Am văzut că ministrul Sănătății făcea referire la îmbunătățirea condițiilor din sistemul sanitar și era de părere că și aici ar trebui să intervină financiar primăriile. Eu vă spun că nu ar trebui să lăsăm pe spatele primăriilor toate aceste cheltuieli, pentru că noi și așa de-abia ținem spitalul, ne chinuim să-l administrăm și nu ne mai permitem să alocăm bani pentru îmbunătățirea sistemelor sanitare, poate doar prin depunerea de proiecte pe fonduri europene, căci bani de la bugetul local cu siguranță că nu vom mai putea aloca în plus”, a mai declarat Luca Mălăiescu.

Aceasta a dorit să mai precizeze că spitalul din Oțelu Roșu nu are arierate și la ora actuală este într-o stare bună, dar se poate și mai bine.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/