Controversa ultimelor luni, inclusiv în ceea ce privește partidele politice, este cea legată de calitatea aerului din Timișoara. Adversarii politici ai lui Nicolae Robu pretind pe rețelele de socializare că situația este gravă, în timp ce primarul susține că problemele nu sunt grave și că pot fi rezolvate. Totuși, Ministrul Mediului a atras atenția și Timișoarei în această chestiune.
În acest moment, trei orașe din România sunt pe lista de infringement pentru poluare din aer, conform regulilor stabilite de Comisia Europeană. Este vorba de Brașov, la ora actuală cel mai poluat oraș al țării, București și Iași. Așadar, e clar că Timișoara nu e, deși unii politicieni și-ar dori asta, cel mai poluat oraș al țării. Totuși, Ministrul Mediului Costel Alexe a atras atenția și unor alte zece orașe că au nevoie de programe pentru îmbunătățirea calității aerului. Cele zece municipii vizate sunt: Craiova, Cluj, Constanța, Brăila, Turnu Măgurele, Galați, Bacău, Ploiești și Pitești. Nicolae Robu a ținut să explice situația în stilul său caracteristic.
Anul trecut USR Timiș a șocat cu postări cum că Timișoara a depășit nivelul de poluare al Beijingului, utilizând măsurători de pe o aplicație de telefon mobil. Robu spune că el nu se poate raporta decât la măsurătorile oficiale. „Postez pe facebook situația oficială a calității aerului din Timișoara. Eu nu spune că e bun sau că nu e bun, ci redau valorile are ale parametrilor aerului. Cele oficiale, măsurate de stațiile omologate recunoscute de Comisia Europeană. Aceste stații nu sunt gestionate de primărie. Eu habar n-am ce postează X sau Y sau Z. Nu mă interesează și nici nu accept să mă uit când cineva vrea să-mi arate. Eu încerc să-i informez pe timișoreni. Eu stau aici, în Timișoara, cu familia mea, copiii mei, nepoții mei. Nu vin în vizită în Timișoara. Nu stau pe Muntele Mic, la aer curat, stau aici în Timișoara”, a spus primarul.
Doar praful și mirosul urât ar fi problemele Timișoarei
Nicolae Robu a recunoscut că sunt probleme cu particulele de praf în zona centrală și de nord a orașului. De asemenea, despre mirosul urât, de chimicale sau cauciuc, primarul spune că Garda de Mediu Timiș nu vrea să își asume să nominalizeze fabricile care produc disconfortul olfactiv pentru cartierele din jur. „Voi fi primul care voi trage semnale de alarmă și voi chema oamenii în stradă împotriva cuiva care ne va pune în pericol sănătatea. Eu în permanență am cerut Gărzii de Mediu să identifice potențialii poluatori. Pe care nu și știm, pentru că Garda de Mediu nu i-a comunicat oficial. Să-și asume răspunderea! Neoficial, știm că avem de-a face cu mirosuri, care nu intră în categoria agenților poluatori și pe care nu îl măsoară nicio stație.”, a punctat Robu, care permanent a criticat Garda de Mediu în ultima perioadă.
În Timișoara sunt în acest moment patru stații de măsurare a calității aerului ale UE. În zona centrală, Calea Aradului, Calea Șagului și Calea Buziașului.