Ministrul Educației, vizat de o moțiune simplă depusă de Forța Dreptei și USR

52927205185 af35233377 k
1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Aleșii Forța Dreptei și cei de USR au depus, miercuri, o moțiune simplă împotriva ministrului Educației Ligia Deca. Ei solicită Guvernului să își asume angajamentele din programul de guvernare care vizează finanțarea învățământului.

În moțiunea intitulată „#Îndrăznesc să susțin educația!”, parlamentarii Forța Dreptei și de la USR vorbesc despre crizele sociale generate în România în ultimii 18 ani, în contextul grevei dascălilor.

„Sute de mii de cadre didactice și persoane care își desfășoară activitatea în cadrul unităților de învățământ se află în grevă din data de 22 mai. Această grevă nu a apărut de nicăieri. S-au transmis nenumărate semnale de avertisment Guvernului cu privire la subfinanțarea cronică a Educației şi salariile total neatractive ale profesorilor. Subfinanțarea educației a condus la rezultate dezastruoase pentru România, cum ar fi «Primul loc» în Europa la părăsirea timpurie a școlii cu un procent de 16% al tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani care nu mai urmează studiile (2022, date Eurostat); ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește ponderea tinerilor cu vârsta cuprinsă între 25 şi 34 ani ce au studii universitare. Cu doar 25% suntem departe de media europeană de 42% şi de ținta de 45% vizată de UE până în 2030 (2022, date Eurostat).”, se arată în textul moțiunii depusă în plenul Camerei Deputaților.

Opoziția vorbește și despre gradul de alfabetizare al elevilor români, dar și despre inechitatea salarială din domeniul bugetar care plasează salariul mediu din învățământul românesc între codașii Europei:

1000x100 (4)

„Aceste date sunt doar vârful icebergului dezastrului din sistemul educațional şi este evident că greva profesorilor reprezintă un gest de disperare. Parlamentul României și Guvernul României trebuie să ia în serios aceste situații și să schimbe paradigma subfinanțării sistemului educațional. În Programul de guvernare aprobat de Parlamentul României prin Hotărârea nr. 42/2021 pentru acordarea încrederii Guvernului se menționează că «Pentru operaționalizarea acestui proiect, Guvernul va susține creșteri graduale, până în anul 2024, pentru finanțarea educației, de până la 18% din bugetul național (6% din PIB) și de până la 3% din bugetul național (1% din PIB) pentru finanțarea publică a cercetării, complementar cu finanțarea asigurată prin PNRR, sub tutela Proiectului România Educată»”.

Astfel, parlamentarii Forța Dreptei și cei de la USR cer Guvernului să ia toate măsurile necesare pentru pregătirea bugetului pentru anul 2024 în conformitate cu programul de guvernare, care să cuprindă minimum 18% din bugetul național / 6% din PIB, precum și creșterea de îndată a salariilor profesorilor conform principiului „salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic”.

Noile legi ale Educației au fost adoptate în Senat, for decizional, în 22 mai.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/