Cum duminică vor avea loc alegerile europarlamentare, nici evenimentele cu iz electoral nu lipsesc. O astfel de vizită a fost și cea a ministrului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Vasile-Daniel Suciu, în „El Dorado-ul” Timișului, comuna Dumbrăvița, unde a fost primit cu pâine și sare. Bistrițeanul a fost impresionat mai ales de Centrul de Zi din comună.
Opțiunea pentru Dumbrăvița, în contextul în care ministrul a venit în Timiș pentru anunțul construirii unui nou stadion la Timișoara, nu este deloc întâmplătoare. Comuna este una preferată de persoanele înstărite din Timișoara și este recunoscută ca o zonă cu prețuri foarte mari în zona imobiliarelor. Pe lângă faptul că nu oricine își permite o casă la Dumbrăvița, în urmă cu câteva decenii, un mic sat cu populație majoritară de origine maghiară, primarul din comună este Victor Malac, membru PSD. Cum și partidul de guvernare este tot PSD, ministrul Suciu a fost primit la Centrul de Zi cu un colac mare și sare, purtate de tineri în costume populare. Organizatorii au pus muzică, la fel ca la vizita premierului Viorica Dăncilă la Giarmata. De data aceasta însă, au lipsit huiduielile.
Ministrul s-a comportat foarte firesc printre oamenii de la Dumbrăvița
Ministrul s-a adaptat rapid de la vizita la Stadionul „Dan Păltinișanu” din Timișoara. La Dumbrăvița, a salutat cu „Hristos a înviat” pe toată lumea. Politicianul a vizita Centrul de Zi, unde mai ales micuții din familii defavorizate sunt primiți ziua și beneficiază de o masă pe zi. Altfel, ministrului i-au fost prezentate de către primarul Victor Malac în special principalele investiții din comună: școala, grădinița, creșa, sala polivalentă, căminul cultural, incubatorul de afaceri și stația de tratare a apei. Majoritatea proiectelor au avut finanțare europeană, prin Programul Operațional Regional (POR), guvernamentală, prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), dar și prin AFIR (Agenția pentru Dezvoltarea Investițiilor Rurale).
Copiii de la Centrul de Zi l-au impresionat pe ministrul Vasile-Daniel Suciu, care a precizat că este un tătic tânăr și e impresionat de investițiile pentru copii. De asemenea, la plecare, politicianul a întrebat dacă echipa de fotbal ACS Dumbrăvița va lupta pentru promovarea în Liga a II-a.
Laude pentru Victor Malac
Ministrul l-a lăudat pe primarul din localitate. „Chiar mă bucur foarte mult că am venit în această comună. Recunosc că am fost în peste 30 de județe, dar încă nu am văzut un exemplu în care se împletesc atât de bine și fondurile europene, dar și fondurile guvernamentale. Vreau din tot sufletul să-l felicit pe domnul primar și întreaga sa echipă pentru ce a reușit să facă. Așa, la prima vedere, mult peste 100 de milioane de lei investiți în infrastructura de educație, infrastructura rutieră și cred că șansa unei comunități este să aibă așa un primar în fruntea sa. Mă bucur foarte mult și o spun ori de câte ori am ocazia că PNDL face foarte multe lucruri bune în România. Aici avem un exemplu foarte, foarte nimerit. Într-o locație relativ apropiată să avem și programe finanțate prin POR, dar și străzi asfaltate, rețea de canalizare și de apă prin fonduri guvernamentale. Îl felicit pentru că Centrul de Zi este o investiție de suflet în copiii acestei comunități, mai ales că discutăm de copiii din familii defavorizate. Felicitări, domnule primar, oricând aveți nevoie de investiții, știți unde mă găsiți”, a precizat Daniel-Vasile Suciu.
Ministrul a mai precizat că prioritățile de investiții rurale le stabilesc factorii locali, iar Ministerul acordă doar finanțările în funcție de solicitări.