Lucia-Ana Varga, ministru liberal, dar și președinte al organizației de femei a PNL, se află astăzi în Caraș-Severin. Lidera de la centru a susținut și o conferință de presă la sediul Palatului Administrativ, alături de cei doi vicepreședinți ai partidului: Marcel Vela și Sorin Frunzăverde.
Oficialul a tras în urmă cu doar câteva ore un semnal de alarmă în ce privește rata tăierilor ilegale, pe care a catalogat-o ca fiind „îngrijorătoare”. „Avem rapoarte cu cifre îngrijorătoare, iar măsurile luate de autorități nu au putut diminua fenomenul sau reduce rata tăierilor. Așadar, măsurile noastre vor fi radicale”, a declarat astăzi, la Reșița, ministrul Lucia-Ana Varga. În opinia acesteia, reglementările noului Cod Silvic vor avea în vedere, în primul rând, acest fenomen. Asta, mai ales că ar exista inclusiv personal în cadrul Direcțiilor Silvice care, împreună cu agenții economici, facilitează ca lemnul tăiat în zona ilegală să fie „albit”. În acest sens, ministrul susține că România trebuie să se alinieze la cerințele Uniunii Europene și să limiteze fenomenul.
Una dintre măsurile pe care le prevede noul Cod Silvic se referă la asigurarea gratuită a pazei pădurilor cu personalul Romsilva, din resursele proprii instituției. În plus, avizele de însoțire a mărfii vor fi date doar de administratorii pădurilor, și nu și de firmele de exploatare, așa cum se întâmplă acum. Prin urmare, numărul emitenților va scădea de la 8.000 la 400, aspect care va fi mai ușor de controlat.
Oficialii județeni sunt de părere că actul normativ va aduce îmbunătățiri în domeniu. „Codul Silvic va emancipa activitatea Romsilva pe de o parte, iar pe de altă parte va crea facilități celor care exploatează fondul forestier, dar și industriei prelucrătoare a lemnului”, a declarat Sorin Frunzăverde, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin și vicepreședinte al PNL.
În urma conferinței de presă susținute la Reșița, Lucia-Ana Varga a purtat discuții cu specialiștii silvicultori și a vizitat o fabrică de mobilă din Caransebeș. Tot pe agenda oficialului figurează astăzi și o acțiune cu doamnele liberale din Oțelu Roșu, pentru plantare de arbori, dar nu numai.
Orice masura spre salvarea padurilor si mediului in Caras Severin trebuie salutata cu bucurie.