Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a lansat astăzi Programul „Microbuze electrice pentru elevi”, care are un buget de 300 de milioane de lei, alocat prin Administrația Fondului pentru Mediu.
„Lansăm, în premieră, Programul microbuze electrice pentru elevi. Aceasta face parte din acțiunile, proiectele prin care MMAP luptă împotriva efectelor schimbărilor climatice prin contribuția pe care acestea le au la îmbunătățirea calității aerului, decarbonizare, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Prin programele finanțate de AFM, ne propunem alinierea cu tendințele europene și mondiale privind mobilitatea durabilă. Alături de Rabla Clasic, Rabla Plus și Rabla local, acest program vine în sprijinul autorităților locale pentru a facilita transportul elevilor către școală și spre locuințele lor și contribuie la obiectivul nostru de a dezvolta orașe, localități verzi.”, spune Mircea Fechet.
Bugetul programului este de 300 de milioane de lei, alocat prin Administrația Fondului pentru Mediu.
„Nu finanțăm doar achiziția de astfel de microbuze mai prietenoase cu mediul, ci și achiziția stațiilor de reîncărcare a microbuzelor, așadar finanțăm și logistica necesară, pentru că nu este suficient să avem microbuze verzi, este necesar să avem și unde le încărca, astfel încât să avem eficiență deplină în implementarea acestui program. Achiziționarea stațiilor de reîncărcare este permisă în limita unei stații de reîncărcare/microbuz achiziționat.”, adaugă ministrul Mediului.
Mircea Fechet precizează că este eligibil proiectul care cuprinde autovehicule mai puțin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și a celor alimentate cu gaz natural comprimat. Microbuzele electrice trebuie să aibă o autonomie de minimum 200 km, iar microbuzele hibrid plug-in de minimum 50 km exclusiv pe putere electrică. De asemenea, ele trebuie să întrunească cerințele legate de accesibilitate pentru persoanele cu mobilitate redusă.