Ministerul Dezvoltării alocă 1,4 milioane de lei căminului cultural din Ticvaniu Mare

camin cultural ticvaniu mare

Casa Culturală „Virgil Birou” își schimbă fața cu bani europeni, grație unui proiect cu finanțare europeană câștigat de Primăria Ticvaniu Mare.

Ministerul Dezvoltării a aprobat zilele trecute 66 de noi proiecte de investiții depuse spre finanțare de 53 de unități administrativ-teritoriale din țară, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență – Componenta Fondul local . Valoarea contractelor depășește 321 de milioane de lei.

Printre primăriile care urmează să primească finanțare europeană se numără și cea din Ticvaniu Mare, pentru proiectul „Lucrări de reabilitare și modernizare Casă de Cultură Virgil Birou”, cu o valoare de 1,422.794 de lei.

„Am început anul cu o veste bună, și sperăm să-l continuăm așa. Mi-aș dori ca semnarea acestui contract pe PNRR să aibă loc cât mai curând, pentru că suntem în derulare și cu proiectul de reabilitarea și extindere a primăriei, clădire care este lipită de căminul cultural. În acest moment suntem în faza de avizare a proiectului tehnic și de obținere a avizelor și a autorizației de construcție pentru primărie. Prin obținerea acestei finanțări europene vom reuși să readucem la viață două clădiri aflate în ruină, pentru că nu doar căminul prezenta un pericol, ci și clădirea primăriei.”, ne-a declarat primarul comunei Ticvaniu Mare, Ciprian Măceșanu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/