Credincioșii au urmat îndemnul mitropolitului Ioan al Banatului și au luat lumina care vestește Învierea Domnului.
Mii de timișoreni au ascultat slujba săvârșită de preoți la Învierea Mântuitorului Isus Hristos.
La miezul nopţii, mitropolitul Banatului a ieșit din biserică şi le-a spus credincioșilor: „Veniţi de luaţi Lumină!” După ce lumânările tuturor s-au aprins, catedrala a fost înconjurată de trei ori. Oamenii au cântat: „Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”.
Înapoi în catedrală, slujba de Înviere a continuat până în jurul orei 3.
La Catedrala Mitropolitană din Timișoara, după-amiază, de la ora 17, are loc a doua Înviere urmată de concertul corului catedralei.
Timp de 40 de zile, până la Înălțarea Domnului, credincioșii se salută cu „Hristos a Înviat!” și răspund cu „Adevărat a Înviat!”. De luni, creștinii ortodocși și greco-catolici intră în Săptămâna Luminată. În biserici, în cea de-a doua zi de Paști se oficiază slujba care a avut loc în noaptea Învierii și Sfânta Liturghie.