Mii de timișoreni, beneficiari ai inițiativelor derulate pentru un viitor mai bun în comunități

fondul.pentru.un.viitor.mai.bun.in.comunitati

Zece inițiative comunitare mobilizate de Fundația Comunitară Timişoara și finanțate de Lidl România s-au concretizat, în mai puțin de 7 luni, în zeci de acțiuni de voluntariat de care au beneficiat mii de timişoreni.

Prin cele 10 inițiative comunitare s-au implementat soluții civice creative la provocări locale în educaţie inter-generațională, mediu/spaţiu urban comun şi reconectare a locuitorilor orașului. Inițiativele au beneficiat de mentorare din partea fundației comunitare și de microgranturi nerambursabile în valoare de 246.000 lei oferite de Lidl România. Programul național „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități” s-a desfășurat simultan în alte orașe din țară şi este coordonat de Federaţia Fundaţiile Comunitare din România – FFCR.

rezultate timisoara

Cele două direcții strategice ale programului – educația și mediul – au fost traduse la Timişoara în activităţi de îmbunătățire a spațiului urban comun care au avut şi o componentă educaţională.  Printre acțiuni s-au remarcat: Lunca Urbană Bega și Croşetăm Poveşti şi Poduri. De asemenea, cetăţenii din cartierul Traian şi-au propus să atragă atenţia asupra cartierului istoric şi potenţialului său de regenerare printr-un forum în care au fost invitate autorităţile, un spectacol de teatru şi crearea participativă de mobilier urban. Într-un alt proiect, persoane cu dizabilităţi care se auto-reprezintă prin Asociaţia Ceva de Spus au vorbit despre mobilitate urbană, iar în parcul din apropierea fostei platforme Solventul s-au organizat o serie de şezători urbane, prin proiectul Iosefim, unde s-a vorbit despre multiculturalitatea specifică Timişoarei.

„Suntem entuziasmați că am reușit să susţinem proiecte care au venit cu soluții locale la provocări locale. Este o șansă extraordinară să construim alături de un finanțator cu viziune care și-a dorit să se implice activ în domenii-cheie pentru un viitor sustenabil. Abia aşteptăm să descoperim noile soluţii pe care timişorenii cu iniţiativă le vor imagina în noua rundă de finanţare din 2022.”, a spus Daniela Chesaru, directorul executiv al Fundației Comunitare Timişoara.

Detaliile rezultatelor celor 10 proiecte implementate la Timişoara pot fi consultate aici și aici.  În prezent, programul este la o nouă rundă de finanţare la Timişoara; juriul este în plin proces de selecţie a noilor proiecte.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/