Mii de studenți, an nou la Universitatea Politehnica Timișoara

deschiderea anului universitar UPT
1000x100 (2) mbmr 1000x100

Mii de tineri au început noul an la Universitatea Politehnica Timișoara. Studenții au revenit în amfiteatre și au desccoperit facilitățile pe care le au la Politehnică.

Studenții au luat legătura cu mediul economic, unde își vor croi carierele, dar și cu reprezentanții Departamentului de Relații Internaționale, care au vorbit despre mobilitățile studențești și bursele în străinătate oferite în cadrul parteneriatelor cu peste 400 de universități din întreaga lume.

Ceremoniile au inclus și activități de suflet, cum a fost întâlnirea „bobocilor” de anul I, cu absolvenții de TCM de acum 50 de ani, care au venit special să-i încurajeze pe studenți și să le vorbească despre frumusețea meseriei de inginer, pe care au practicat-o o viață întreagă.

Universitatea Politehnica Timișoara a investit, în cursul acestei veri, peste 600.000 de euro pentru pregătirea spațiilor de învățământ, a căminelor și a cantinelor, dar și a bazelor sportive. Astfel, au fost renovate bazinul și covorul sintetic la terenul mare de fotbal de la Baza Sportivă 2, s-au igienizat toate căminele și cantinele UPT, s-au amenajat spațiile verzi, s-au vopsit bancile, au fost montate coșuri stradale noi, a fost pregătit pentru deschidere noul bufet din corpul Electro.

Muzeul TM

Tarifele pentru cazarea în căminele UPT au rămas nemodificate, acestea fiind cuprinse, în funcție de tipul de cămin, între 180 și 185 de lei pentru studenții proprii admiși fără taxă. De altfel, Universitatea Politehnica Timișoara dispune de 5.150 de locuri în cămine, suficiente pentru toți solicitanții studenți ai UPT, oferind posibilități de cazare, în limita locurilor disponibile, și altor universități.

Noul an universitar Universitatea Politehnica Timisoara

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/