Mii de șantiere deschise prin PNRR și abandonate! Riscul major anunțat de Cristian Ghinea

cristi ghinea resita

În județul Caraș-Severin au fost semnate până acum 76 de proiecte în valoare de peste 330 de milioane de lei pe cele două componente ale PNRR – Valul renovării și Fondul local. Proiectele respective, la fel ca toate celelalte din țară, riscă să rămână la stadiul de șantier dacă Guvernul nu își face treaba. Avertismentul vine de la fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, unul dintre oamenii care au pus bazele PNRR.

Fostul ministru Ghinea a făcut bilanțul proiectelor depuse până acum în Caraș-Severin pe cele două componente din PNRR – Valul renovării și Fondul local. „Acum începe marele șantier PNRR. Am văzut că și aici, în Caraș-Severin, cel puțin pe două programe, pe Valul renovării și pe Fondul local, au început să fie proiecte semnate, vor urma și achiziții publice, sunt 76 de proiecte în 32 de UAT-uri: în Reșița, Caransebeș, Moldova Nouă, Oravița, Băile Herculane, Armeniș, Grădinari etc. Colegiul Național «Mircea Eliade», Grădinița «Pinocchio» din Reșița, ambele eficientizate energetic, ceea ce înseamnă, pe standardul european, pierdere de căldură zero chiar în anotimpul rece. Sunt 338 de milioane de lei în total în județul Caraș-Severin, banii aceștia vor veni doar pe aceste două componente din PNRR. Ambele au fost concepute de USR și le găsiți în programul nostru de guvernare.”

PNRR a fost gândit să fie alimentat în permanență cu bani, spune Ghinea. După prima tranșă, de 4 miliarde de euro, se deschid șantierele, iar proiectele trebuie alimentate în continuare cu bani. Va începe lucrul la calea ferată Caransebeș-Timișoara, care este unul dintre cele mai mari proiecte din PNRR, la cele 3.000 de școli care vor fi eficientizate energetic, la cele 1.000 de smart labs – laboratoare digitale – în școli și multe altele.

Întrebarea este: ce se întâmplă dacă nu mai vin bani din PNRR?

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Cristian Ghinea spune că există marele risc ca România să se transforme într-un șantier. Administrațiile locale vor începe lucrările cu banii primiți în prima tranșă, după care, dacă Guvernul nu își face treaba, finanțarea se va opri. „Dacă nu vor face reforma pensiilor speciale, dacă nu vor da o lege a avertizorului de integritate bună, dacă nu vor contracta lucrările de metrou la București și la Cluj (la 31 decembrie, jumătate din lucrările de la metrou ar fi trebuit să fie contractate), dacă nu se întâmplă lucrurile acestea, nu vor mai veni bani. Și atunci ori vor rămâne pe bugetul național toate aceste lucrări, ori se vor opri la un moment dat. Nu aș vrea să fiu în papucii celui care are problema aceasta.”

Fostul ministru USR le cere guvernanților să se apuce de treabă. În caz contrar există riscul ca România să falimenteze, fiind incapabilă să susțină din bugetul propriu toate proiectele din PNRR. „Apelul meu către Guvern este să fie serios, să înceteze cu bla-bla-ul pe subiectul PNRR și să muncească la el, pentru că este foarte mult de muncă și este și un pericol evident. Toate primăriile vor începe lucrările. Trebuie să aducem și alți bani, până la 29 de miliarde, altfel se blochează sau falimentează România, că toate trec pe bugetul de stat. Tot avertizez asupra acestui pericol care mie mi se pare evident ca undeva anul viitor, după ce termină banii de prefinanțare, România să aibă toate șantierele deschise și să se golească conducta, pe care noi am gândit-o să fie alimentată permanent cu bani de la Bruxelles.”

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/