Adio centre de permanență în județ!

spital

După ce le-au închis spitalele, acum statul îi lasă și fără centrele de permanență. Adio medici în cele trei localități, tentativa de asigurare liniei medicale de urgență a eșuat. De la 01 iulie toate centrele sunt închise. Este vorba despre Bozovici, Anina și Bocșa.

Centrele de permanență din Caraș-Severin s-au înființat la finele anului trecut, ca să suplinească desființarea spitalelor din localitățile Bozovici, Anina și Bocșa. Deși tonul a fost unul optimist, pe parcurs, lucrurile s-au complicat, iar din cauza lipsei de bani cu care se confruntă sistemul sanitar. Medicii au încercat din răsputeri să le mențină funcționale, dar în cele din urmă, s-au săturat să aștepte să își primească banii pentru care au muncit luni în șir.

Centrele de Permanență s-au închis pentru că nu mai sunt fonduri. Acestea vor putea fi deschise doar atunci când vor fi finanțate”, a declarat Luca Dragoș, directorul Direcției de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin.

Odată cu centrele de permanență, locuitorii din cele trei localități, dar și din zonele arondate au rămas și fără medici de familie. Asta înseamnă mii de pacienți care trăiesc acum ca-n Evul Mediu, fără să aibă parte nici măcar de asistență primară. Ca să fie tratați, în cazurile de urgență, aceștia trebuie să sune la 112, să ceară ajutorul medicilor de pe ambulanță. Nici această situație însă, nu este dintre cele mai fericite, întrucât salvarea vine de la cea mai apropiată unitate. De cele mai multe ori, timpul mediu de intervenție poate fi fatal. La fel și costurile, care cresc considerabil odată cu numărul mare de intervenții.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/