Mihai Trăistariu caută tinere talente la Herculane!

Cea de-a patra ediţie a unuia dintre cele mai importante concursuri pentru descoperirea noilor talente debutează în orașul lui Hercules. Copiii vor fi jurizați de artistul Mihai Trăistariu.

„Zâmbet de copil” este un concurs național al Asociației Cultural Artistice Danubiana din Mehedinți, care an de an descoperă copii talentați cu o șansă de a se face remarcați în industria muzicală. Astfel, și anul acesta peste 100 de copii din toată țara, cu vârste între 6 și 18 ani, încântă publicul și juriul cu melodii populare și muzică ușoară.

Juriul este format din profesori de muzică din Mehedinți și Caraș-Severin, iar președintele juriului este artistul Mihai Trăistariu. S-au strâns deja peste 100 de copii din toată țara, care vor participa în cele două zile de concurs. Deschiderea va avea loc astăzi, 21 august, începând cu orele 18:00, la Grădina de Vară din oraș”, precizează pentru Express de Banat Ilie Rădoi, din partea Primăriei Băile Herculane, partener al evenimentului.

Copiii vor intra în concurs pe categorii de vârste, iar pentru fiecare categorie vor fi acordate premii de podium și o mențiune. Premiul cel mare este Trofeul concursului, acordat pe fiecare secțiune, de muzică ușoară și de muzică populară. Invitatul special al festivalului este compozitorul Claudiu Bulete. În ediția precedentă, Mihai Trăistariu i-a oferit șansa câștigătoarei concursului să urmeze cursurile unei școli de muzică. Alții au avut ocazia să li se compună un cântec doar pentru ei.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/