Mihai Ritivoiu, nominalizat de PSD pentru funcția de prefect al Timișului: „Personal, pentru mine este o provocare”

ritivoiu

Președintele PSD Timișoara, cel ales de social-democrații din județul Timiș să fie viitor prefect, spune că are mai multe atuuri care îl recomandă pentru ocuparea acestei poziții. 

„Este o onoare și o mare responsabilitate pentru mine, mă bucură încrederea primită de la colegii mei și personal consider că este o provocare pentru că, după cum știți, funcția de prefect este una politică, nu mai este o funcție de înalt funcționar public apolitică, iar aici va trebui găsit balansul între echilibru și partizanat politic, ceea ce sunt optimist că o voi face punând pe primul loc interesele cetățeanului și respectarea legii.”, a declarat Mihai Rivitoiu.

Întrebat ce îl recomandă pentru această poziție, tânărul social-democrat spune că experiența de peste 12 ani în administrația publică, timp în care a fost consilier local și județean, poziția de reprezentare în foruri europene și „școlile făcute, CV-ul meu”.

„Eu îmi doresc să îmi fac treaba și munca cu dăruire și cu accent pe respectarea legii și pe respectul față de cetățean. Iar restul voi lăsa cetățenii și Guvernul României să mă aprecieze dacă îmi fac bine treaba sau nu.”, a explicat Ritivoiu.

Mihai Ritivoiu este membru PSD din anul 2006. Din iunie conduce PSD Timișoara, anterior a fost secretar general al organizației municipale și vicepreședinte la nivel județean.

CITEȘTE ȘI: Mihai Rivitoiu, propus prefect de Timiș de PSD

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/